Cand nu reusim sa ne desprindem intr-o relatie

Ajungem sa vedem relatia mai curand ca spectatori si adesea facem remarci critice la adresa partenerului, se inmultesc cererile de ajutor catre prieteni sau alte persoane investite cu rol de sfatuitori cum sa procedem: sa continuam o relatie care nu ne mai aduce aceiasi satisfactie sau sa ne desprindem. De cele mai multe ori aceste cereri sunt precum cantecul de sirena, amagitoare, intrucat persoana care emite acest semnal cauta sa evite emotii dureroase cum sunt cele generate de anticipare urmarilor care ar rezulta din deciziile pe care le-ar lua la un moment dat. O relatie este asemeni unui organism viu: ea are etape diferite de dezvoltare cu nevoi si sarcini diferite de la un stadiu la altul. O relatie poate ramane un organism viu si functional cand fiecare etapa a avut achizitiiile ei; acestea la randul lor sprijina aparitia unor alte deprinderi dintr-un stadiu ulterior. O relatie are nevoie ca atunci cand apar comportamente toxice, acestea sa fie constientizate de ambii parteneri si impreuna sa lucreze la insanatosirea ei. De cele mai multe ori discutiile cu parintii, cu prietenii nu fac decat sa aduca in prim plan emotiile negative (nemultumire, furie, resentiment, neliniste) pe care le avem in legatura cu un aspect sau altul al relatiei. Atunci consideram ca problema ar fi emotia si ne concentram doar asupra ei, dorind sa scapam cat mai repede de trairea neplacuta pe care o avem. Vorbind cu ceilalti, care de cele mai multe ori se multumesc sa-si repete in limbajul interior propriile probleme uimitor de asemanatoare cu ale noastre, sau se grabesc sa fie de o parte sau alta si sa dea sfaturi “la cutie”, pierdem focalizarea de care avem nevoie pentru a intelege problema pe care emotiile au doar rostul de a o semnaliza. Apar in mintea noastra o serie de ganduri disfunctionale care intretin emotiile negative, creand astfel in cerc vicios. Astfel de judecati sunt: “_ Eu fac suficient de mult in relatie, el este cel care trebuie sa se schimbe”; “_Problemele mele au prioritate mai mare decat problemele lui”; “_Poate ca nu am actionat asa cum se astepta, dar…” si urmeaza un intreg noian de scuze, care nu fac altceva decat sa ne intretina resentimentele pe care le avem fata de partener. Cand relatia ajunge in impas si unul sau ambii parteneri incep sa exprime nemultumiri privind atitudinea si implicarea celuilalt in relatie e important sa acordam atentie la felul in care formulam nemultumirea noastra dar si la felul cum ascultam ceea ce partenerul doreste sa ne comunice. Atentia acordata formularii unei cerinte sau critici ne ajuta sa vedem sursele reale ale insatisfactiei noastre (care e posibil sa nu-si aiba locul in cadrul relatiei), sa apreciem si ceea ce ne satisface in comportamentul persoanei iubite, sa exprimam exact ceea ce ne deranjeaza, fara a extinde numultumirea la o sfera mult prea generala. A asculta, fara a ne apara sau ataca la randul nostru detensioneaza mult atmosfera in care comunicam pentru ca cealalta persoana, simtindu-se ascultata se simte si acceptata. Primiti totodata si un feedback despre comportamentul d-voastra fata de partener dar si despre starea relatiei d-voastra si puteti astfel sa adoptati cea mai autentica conduita in stransa legatura cu interesele si asteptarile d-voastra privind relatia cu partenerul d-voastra. http://www.feminis.ro/dragoste-si-sex/cuplu/cand-nu-reusim-sa-ne-desprindem-intr-o-relatie-7418

Personalitatea dupa ordinea nasterii si relatia parinti - copii (II)

Dupa primul nascut, fiecare dintre copiii nascuti trebuie sa faca fata unui comportament anume din partea fratelui/surorii mai mari. Al doilea nascut este nevoit sa faca fata competitiei pe care primul nascut o provoaca si o mentine pentru a ramane in centrul atentiei. Astfel, copilul al doilea nascut devine un perfectionist. Scolar fiind, acesta va rupe pagina dupa pagina pana cand tema va fi asa cum doreste el; adica fara greseala. Al doilea nascut are o latura artistica puternica; o multime de artisti si oameni de litere fac parte din aceasta categorie. Al doilea nascut da dovada de hotarare si disciplina. De cele mai multe ori va reusi, mai ales in programele de autodezvoltare si autodisciplina. Al doilea nascut are nevoie sa se simta acceptat. Celui de-al doilea nascut ii place sa dea sfaturi. In felul acesta el isi manifesta afectiunea fata de ceilalati. Se va simti auzit si apreciat atunci cand ii veti multumi sincer pentru sugestiile sale folositoare. Al treilea nascut trebuie sa faca fata criticilor si cicalelilor celui de-al doilea nascut. Ca sa scape de sentimentul de vulnerabilitate, al treilea nascut va invata sa ignore acest comportament al fratilor mai mari. Asa ca va folosi frecvent expresia “Nici o problema”. Al treilea nascut pentru a scapa de sentimentul de plictiseala va fi incontinuu ocupat, va avea mereu lucruri noi de facut, va face schimbari dese. Al treilea nascut are multa compasiune pentru ceilalti si este empatic mai ales cu persoanele care sufera. Un al treilea nascut se va bucura sa-si auda ideile apreciate de ceilalti si cand ii va fi recunoscuta latura de salvator. Continuare pe: http://www.feminis.ro/feminis-cariera/dezvoltare-personala/personalitatea-dupa-ordinea-nasterii-si-relatia-parinti-copii-ii-4583|pagina-2

Personalitatea dupa ordinea nasterii si relatia parinti-copii (I)

De curand am fost actor intr-o scena petrecuta pe strada la care au mai participat o bunica si nepotul ei in varsta de patru ani. Bunica mi-a spus ca nepotul este foarte dornic sa petreaca timpul cu ea. In familia baietelului mai este prezent si fratele lui mai mic. Dar cand ii propune acestui baietel sa ii insoteasca si fratelelui mai mic nu se arata foarte incantat. In acel moment remarca mea a fost: "Doreste sa aiba pe cineva doar pentru el". Reactia baietelului a fost atat de vizibila si puternica: m-a privit in ochi foarte surprins si multumit si a inceput sa scoata o serie de sunete prin care isi exprima bucuria si aprobarea. Era exprimarea perfecta pentru un unic nascut, care prin ajutorul bunicii acordat mamei la venirea celui de-al doilea nascut, isi mentinuse acest statut. Copilul unic nascut are drept provocare sa faca fata singuratatii. Asa ca el dezvolta un adevarat atasament fata de lucruri pe care le trateaza aproape ca pe niste prieteni. Nu este deloc surprinzator ca acesti copii sa aiba prieteni imaginari pe care sa-i trateze ca pe niste fiinte reale. Copiii unici adora sa stea singuri, cand se pot juca impreuna cu toti prietenii lor imaginari si sa nu fie deranjati. Copilul unic preia deseori sentimentele celorlalti intr-o relatie simbiotica. Pentru a se simti bine se asigura ca si altii se simt bine, altfel va face tot posibilul pentru a imbunatati dispozitia celorlalti. In urma relatiei pe care si-o creaza cu prietenii lor imaginari, copiii unici au un ascutit simt al teatralitatii, sunt povestitori innascuti care pot da povestilor sentiment si actiune. Sunt tentati sa acorde mai mult timp pasiunilor si distractiei decat obligatiilor scolare, au tendinta sa amane ceea ce au de facut, iar cand isi permit sa se distreze putin, isi fac griji pentru ceea ce nu au reusit sa faca mai devreme. Dar, pentru ca instructiunile ii deranjeaza, devin curand niste maestrii ai organizarii. Copilul unic are nevoie de timp liber si spatiu sa faca ceea ce el vrea sa faca. Parintii reusesc sa se inteleaga cu ei daca le observa progresele facute in activitatile lor, recunoscandu-le indemanarile organizatorice, adresandu-le multumiri atunci cand acestia incearca sa-i multumeasca si sa-i binedispuna. Continuare pe: http://www.feminis.ro/stil-de-viata/relatii/personalitatea-dupa-ordinea-nasterii-si-relatia-parinti-copii-i-4450|pagina-2

Emotiile: prieteni sau inamici in relatia de cuplu?

Emotiile sunt interfata intre maniera in care constientizam nevoile noastre pe de o parte si felul cum reusim sa le satisfacem pe de alta parte. Arta de a dialoga cu ele, de a vedea “subtextul” care il ascund, ne face sa fim disponibili in a primi si oferi dragostea celui apropiat. Dar cand emotiile negative ca iritarea, frustrarea, vinovatia, isi fac simtite prezenta, cautam de cele mai multe ori sa scapam de ele prin ignorare, fara a asculta prea atent mesajul pe care il ascund, care de cele mai multe ori fiind codificat este mai greu de inteles. Apar, astfel, conduite autodistructive cum ar fi mancatul execesiv, anorexia, dezinteresul fata de propria persoana, alcoolismul etc., sau conduitele distructive in cuplu. Subiectul acestui articol va fi despre o asemenea conduita distructiva in cuplu si anume reprosul. Reprosurile se hranesc din sentimentele de vinovatie si/sau frustrare a caror sursa poate fi in arii diferite de cea relatiei de cuplu sau chiar in cadrul relatiei de cuplu. Daca aceste reprosuri ar aduce clarificarile dorite sau cel putin eliberarea de sentimentele nedorite am putea considera ca sunt, uneori, necesare in comunicarea de cuplu. Dar sunt distructive pentru ca realimenteaza sentimentele de vinovatie care nu ne dau pace si revenim de cele mai multe ori la a face reprosuri partenerului, mentinand un cerc vicios. Parerile despre sine incep sa fie depreciative si nu ne simtim increzatori ca meritam dragostea celui drag. Pentru a ne gasi o consonanta cu noi insine cautam explicatii psihologice cum ar fi: este o refulare a unor emotii interiorizate in urma unor evenimente traumatizante petrecute in istoria personala. Prin aceste explicatii avem de fapt semnalul ca nu suportam sentimentele de vinovatie. A constientiza aceste emotii este primul pas spre a ne vindeca. Urmatorul pas este ca in locul acestor sentimente de vinovatie sa punem iertarea si dragostea. Un alt efect al sentimentelor de vinovatie si a conduitelor distructive care le intretine este cel al ingustarii perceptiei asupra vietii noastre si incapacitatea de a fi prezenti si creativi in propria noastra existenta. Gasirea unor noi moduri de a privi relatia noastra de cuplu si provocarile care ne vin din mediul extern dar si intern al fiintei noastre ne poate ajuta sa ne gasim placerea de a fi in contact cu noi insine si viata noastra. Spuneti-va ca in acest moment relatia de cuplu este cel mai important proiect al vietii voastre, prin procesul de dezvoltare personala pe care vi-l ocazioneaza, este o lectia de viata care odata insusita va va deschide un portal catre noi dimensiuni ale vietii voastre. Articol publicat pe: http://www.feminis.ro/dragoste-si-sex/cuplu/emotiile-prieteni-sau-inamici-in-relatia-de-cuplu-6500

Stie cineva un leac pentru suflet?

Durerea sufletului ca si durerea trupului are rol protector si ne anunta cand fiinta noastra sufera pentru ca nevoi importante cum sunt dragostea si comunicare nu sunt implinite. Sentimentul de alienare/ instrainare de un loc, o persoana/ grup sau chiar de propria fiinta poate aduce acest sentiment de durere a sufletului. Sufletul, la fel ca si trupul are posibilitati miraculoase de vindecare si ce trebuie sa faci este sa le aduci la iveala. “Fiecare lucru trebuie sa se transforme in ceva mai bun si sa dobandeasca un nou destin” scrie Paul Coelho in romanul sau “Alchimistul”. Ceea ce trebuie sa facem este sa depasim identificarea noastra cu durerea sau confuzia. Daca nu reusim acest lucru putem pierde mesaje semnificative pe care ni le transmite chiar durerea careia incercam sa-I rezistam. In cartea sa “Incursiuni in autoterapia asistata” Andre Moreau propune un ghid prin care ai putea incerca primii pasi spre a-ti regasi starea de bine si echilibru: 1.Descrie problema ta actuala si mai ale persistenta ei. Incearca sa scrii ce se intampla in prezent, descrie evenimente concrete. Cine face ce? Ce problema rezulta de aici. Cine sufera de pe urma ei? Cum se intampla aceasta? Insista asupra modului “cum s-a manifestat aceasta problema in ultimul timp”. 2.Descrie acum solutiile incercate recent pentru a infrunta aceasta problema. 3.Descrie responsabilitatea ta cu privire la acesta problema si mai ales persistenta ei 4.Care ar fi pentru tine primul semn de schimbare? Aceast ghid poate servi la clarificarea problemei, la o mai buna formulare a acesteia, la o reflectare asupra persoanei si a vietii tale, si la precizarea situatiei actuale si a viitorului dorit. Aceste reflectii pot fi apoi discutate cu un profesionist cu experienta si se va lua eventual decizia pentru terapie. Facand acest lucru s-ar putea sa descoperi ca ai sentimente ambivalente: pe de o parte, simti ca ar fi binevenit un ajutor, pe de alta parte nu te hotaresti totusi sa-l cauti. Ezitarea poate proveni dintr-un sentiment sanatos care iti spune ca nu-I nevoie sa cauti ajutor si sa consulti un expert la prima dificultate. Dar ea poate de asemenea sa te lipseasca de un ajutor realmente justificat , care ar putea sa te scuteasca, pe tine si pe altii, de suferinte inutile. In acest caz, care este alegerea cea mai buna? Sa discuti problema cu o persoana de incredere pentru a sa o intelegi mai bine. Autorul mai sus mentionat propune in aceiasi lucrare o lista a motivelor care te aseaza intr-o pozitie favorabila pentru a munci prin si cu tine insuti: daca suferi din cauza problemelor pe care le intalnesti; daca ai incercat mai multe solutii diferite fara sa gasesti totusi o rezolvare; daca accepti ajutorul care ti ofera; daca de obicei te bazezi pe propriile mijloace, fara se neglijezi ceea ce iti ofera cei din jurul tau, intr-o maniera activa; daca de obicei iei in considerare partea ta de responsabilitate in ceea ce ti se intampla. Vei fi intr-o pozitie defavorabila si in acest caz vei avea mai multa nevoie de ajutor de specialitate: daca abandonezi in fata obstacolelor; daca nu suporti sa fi ajutat; daca te bazezi mai mult pe ceilalti decat pe tine pentru a iesi dintr-o situatie, sau mai degraba pe medicamente decat pe felul tau de a trai, pentru a-ti reduce indispozitiile, temerile, oboseala sau insomnia; daca de obicei te plangi de circumstante, de oameni, de lume, de sanatate, simtindu-te in postura de victima; daca iti spui adesea: “Nu voi iesi din situatia asta”; daca nu doresti destul de mult sa schimbi situatia; daca de obicei nu iubesti oamenii si, evident, daca persisti in a nu te iubi nici pe tine. Articol publicat pe: http://www.121.ro/articole/art4877-leacul-pentru-suflet.html

Cat de autoritar trebuie sa fiu, ca parinte?

Educatia si displinarea copiilor se bazeaza pe doi poli: dragostea neconditionata si autoritatea. Dar si pe maniera in care reusesti sa echilibrezi aceste doua comportamente in relatia cu copilul. Dragostea neconditionata este acea dragoste care corespunde nevoilor reale ale copilului, structurate in functie de personalitatea lui si de mediul in care traieste. Autoritatea rezulta din fermitatea cu care aplici consecintele atunci cand prin comportamentul sau copilul sau adolescentul arata ca nu tine cont de regulile si valorile stabilite in cadrul familiei, dar si in afara ei (scoala, societate etc). Punctul critic in care parintele intelege ca nu reuseste sa dozeze in masura potrivita cele doua componente necesare disciplinarii copilului este atunci cand acesta, devenind adolescent, manifesta o serie de comportamente care ajung sa-l ingrijoreze pe parinte. Astfel de comportamente ar putea fi: ignorarea cerintelor parintelui fata de el, fumatul, tinuta nepotrivita, indiferenta fata de rezultatele scolare, chiulul etc. Derutat ca nu reuseste sa rezolve singur, parintele apeleaza la ajutorul unei autoritati (medic, consilier, diriginte, etc). De cele mai multe ori insa, cerinta ascunsa a acestor parinti in impas este de a delega acestor specialisti deficitul sau de autoritate in fata adolescentului. Si apare astfel intrebarea: De ce se tem parintii in a-si exercita autoritatea in fata adolescentilor? Pana la momentul in care este nevoit sa faca fata comportamentelor dificile ale copilului, parintii nu au tatonat suficient in ce masura copilul le respecta autoritatea, lasand ca multe din aceste conduite sa treaca neobservate. A invata sa fii autoritar in relatia cu copilul incepe de timpuriu si este un exercitiu in care inveti cum sa imbini masurile ferme cu discutiile cu copilul, prin care sa intelegi punctul sau de vedere, sa iti comunci si parerea, dar si emotiile tale, referitor la situatia pe care doresti sa o clarifici. Nu te teme sa-ti exprimi supararea! E posibil ca parintii care nu reusesc sa gaseasca o maniera potrivita de a-si exercita autoritatea sa faca parte din grupul acelor persoane care se tem in a-si exprima supararea. Ei se tem ca lucrurile ar putea lua o intorsatura neasteptata, care sa nu mai poata fi controlata. Resimt la randul lor o lipsa de afectiune si ar dori sa nu piarda si putina dragoste pe care cred ca o au din partea copiilor. Multi parinti afirma despre relatia cu fiul sau fiica sa ca este una de prietenie. Atunci cand copilul tau vede in tine o persoana de incredere si cu experienta, pentru a-i primi destainuirile si pentru a-i oferi un sfat in probleme de suflet, la momentul potrivit, poti fi mandru sa te numesti prietenul copilului. Dar, cand copilul devine confidentul tau, uneori chiar si despre problemele pe care le ai in cuplu, obligandu-l astfel sa devina parte intr-o tabara sau alta, copilul isi pierde astfel ambii parinti. Ma refer aici la rolul de protectie pe care ar trebui sa-l aiba un parinte in relatia cu copilul. Educatia copilului are obiective si sarcini diferite, in functie de varsta copilului si profilul sau de personalitate, care cer ca metodele folosite in disciplinarea lui sa fie adaptate de-a lungul timpului. Articol publicat pe:http://www.eva.ro/casa-si-familie/copii/cat-de-autoritar-trebuie-sa-fiu-ca-parinte-articol-27808.html

Patul a devenit bun doar pentru somn?

Inceputul acestui articol mi-a adus imediat in fata ochilor cateva scene dintr-un film in care Jim Carrey si Tea Leoni, doi tineri casatoriti cu o viata de cuplu functionala dar ambitiosi si dornici sa aiba o cariera de succes, au ajuns in punctul de a planifica atent si momentele in care ar putea sa faca dragoste; dupa o asemenea planificare fiecare s-a intors pe partea lui si a adormit. Cate cupluri nu ajung in aceasta situatie, ca, la sfarsitul unei zile, odata ajunsi in pat sa manifeste foarte vizibil pentru partener dorinta doar de a dormi? Cum se ajunge oare la aceasta fuga de intimitate manifestata prin dorinta de a fi lasat sa dormi? Sa consideram acest comportament ingrijorator? In acest caz ce ne semnaleaza? Fiecare persoana adulta, barbat sau femeie, ar putea sa spuna atunci cand ii ceri sa gaseasca unul sau doua cuvinte pentru a descrie intimitatea sexuala: dorinta, joaca, incredere, putere, relaxare, placere, atingere, destindere, el si ea, noi, comuniune, etc. A face dragoste presupune ca cei doi parteneri sa fie atrasi unul de celalalt, sa se bucure de o stare buna de sanatate, sa aiba suficienta energie pentru a manifesta dorinta si sa considere acest aspect al vietii de cuplu important pentru sanatatea proprie dar si pentru cea a relatiei. Iata ca acesta scurta descriere ma ajuta sa raspund la intrebarea de mai sus. Cand ajungem sa vedem patul ca fiind doar bun doar pentru somn? Stresul acumulat in diferite arii de viata, fie profesionala sau relationala, poate aduce acest dezechilibru in modul in care hotaram sa ne directionam energia si disponibilitatea. Atunci cand ne simtim coplesiti de activitatile zilnice, cand organismul este obligat sa raspunda la noi solicitari, fara a avea ragazul necesar pentru a fi din nou pregatit sa raspunda la acestea, se instaleaza sentimentul de a fi sub presiune, de a simti o stare de incordare la nivel fizic si mental. Aceasta stare de incordare devine principalul obstacol in a fi atenti la ce anume isi doreste corpul si persoana noastra: de a fi destinsi, de a ne juca, de a fi tandri si a primi tandrete. Ce ne ramane de facut? Sa intelegem ca noi suntem cei care hotaram ce este important in viata noastra si sa stabilim ferm ca intimitatea sexuala nu este doar ceva ce tine de chef, ci presupune sa-mi pregatesc corpul si sa las ca mintea sa vizualizeze momentele de destindere si satisfactie pe care ea poate sa mi le ofere. Sa pastram momentele de grija si tandrete fata de partener manifestate prin gesturi tandre si cuvinte, care sa-l faca sa se simta apreciat si admirat de noi. Nu in ultimul rand, sa nu uitam de complicitate, obtinuta prin acele priviri, cuvinte sau gesturi stiute doar de cei doi parteneri. Sa ne pastram interesul fata de acest domeniu cautand literatura sau chiar si articole pe internet care abordeaza acest subiect. Intimitatea sexuala nu este ceva natural sau innascut, ci inseamna si educatie, cunoastere de sine, psihologia sexelor, etc. Sa nu-l acuzam pe celalalt si sa acceptam aceasta dificultate ca fiind cu egala responsabilitate pentru ambii parteneri, sa acceptam un dialog. Daca dificultatile se mentin si chiar ajung sa perturbe si alte aspecte ale vietii personale de cuplu, sa cerem ajutorul fara a lasa ca temerile sau pudoarea sa ne impiedice sa ne recapatam starea de sanatate si incredere. Articol publicat:http://www.feminis.ro/dragoste-si-sex/cuplu/patul-a-devenit-bun-doar-pentru-somn-cateva-idei-pentru-a-lua-masuri-3033