tag:blogger.com,1999:blog-83550703266392831422024-02-20T22:57:16.103+02:00psihoterapeutvioricadragomirVreau ca ceea ce fac sa fie cu pasiune facut,
sa fie un crez, si sa fie apreciat si de ceilalti!Viorica Dragomirhttp://www.blogger.com/profile/02811733235873290457noreply@blogger.comBlogger23125tag:blogger.com,1999:blog-8355070326639283142.post-75978722924415687642015-03-22T15:26:00.002+02:002015-03-22T15:40:24.324+02:00Daca sunt suficient de bun voi fi fericit?!<br />
<br />
Personajul Dee din filmul "The life before her eyes" interpretat de Uma Thurman trece printr-o experienta traumatizanta in urma unui atac armat petrecut in liceul in care invata. Printre victimele atacului este si prietena ei Maureen. Filmul sugereaza ca Dee, in fata unei situatii limita, face o alegere care o transforma intr-o persoana nevrotica, dornica sa detina controlul asupra vietii sale si a celor dragi. <br />
Replica spusa de Dee lui Paul,sotul ei in film, si pe care o consider sugestiva pentru nucleul acestei personalitati nevrotice este urmatoarea:<br />
"M-am straduit sa fiu o mama buna pentru Emma. Mi-am ajutat studentiila cursul de istoria artei. Te-am iubit pe tine...si am sperat sa fie bine". In subtextul acestei afirmatii putem insa sa citim urmatoarele:constiinta mea nu imi da pace, dar daca ma straduiesc poate voi fi fericita.Viorica Dragomirhttp://www.blogger.com/profile/02811733235873290457noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8355070326639283142.post-17146850103553371912015-01-28T14:50:00.001+02:002015-02-24T10:23:16.450+02:00Vulnerabilitatea ascunsa in spatele entuziasmuluiAm citit articolul despre viata si moartea Andreei Avramescu. Articolul, intitulat "Echilibru" scris de Oana Sandu, a aparut in publicatia DoR nr. 11. Oana a ales stilul narativ, in care a imbinat imagini ale "filmului"evenimentelor din seara mortii Andreei si marturii,ale tuturor celor care au cunoscut-o .<br />
Oana Sandu a fost loiala crezului de jurnalist care, in primul rand se informeaza din cat mai multe surse, si apoi ofera o imagine autentica a unei personalitati cum a fost Andreea Avramescu. Oana Sandu a meritat marele premiu primit in cadrul Galei Superscrieri, ca o recunoastere a vocatiei si crezului ei de jurnalist, care a preferat sa se documenteze luni de zile pentru autenticitatea articolului sau, si sa puna astfel, in umbra alte articole scrise pripit de alti "reporteri" dornici sa-si multumeasca patronii avizi de profituri.<br />
Prin articolul sau, Oana Sandu si-a dorit sa traga si un semnal de alarma pentru lipsa de informare a oamenilor privind prim-ajutorul acordat unei persoane aflate in stop cardio-respirator si, totodata ca sistemul de urgenta din Romania este inca departe de a functiona dupa niste proceduri bine puse la punct.<br />
Insa cred ca titlu potrivit ar fi fost "Entuziasm". Entuziasm trait pana la a nega vulnerabilitatea. Viata acestei tinere a fost ca opera unui artist, care si-a dorit o pictura in culori vii, stralucitoare, ce excludea culoarea neagra. Dar, un gest neindemanatic a rasturnat o calimara cu cerneala neagra peste aceasta pictura. Oamenii care manifesta acest entuziasm intens si ardent, ii farmeca pe cei din jur pana la a-i face sa uite ca au in fata lor o fiinta care are nevoie sa fie ingrijita si protejata. Andreea s-a temut sa fie vulnerabila. Asa cum scrie Oana Sandu in articolul ei, Andreei ii era teama de sange si boala. Din pacate, vulnerabilitatea nu a patruns in viata ei insidios, ci s-a "varsat" brusc, tulburandu-i si hipnotizandu-i pe toti cei care au participat neputinciosi la actul final al vietii sale.<br />
Nu ma simt foarte deschisa la explicatii, cum sunt cele ale reincarnarii. Dar pentru un suflet onest si dornic sa invete, asa cum am simtit ca avea Andreea, revenirea pe pamant pentru a invata lectia iubirii , chiar si traind acest sentiment al vulnerabilitatii, mi se pare o ipoteza care lasa deschis campul posibilitatilor pentru ea si toti cei carora le lipseste. <br />
<br />
Articolul intitulat "Echilibru" publicat de Oana Sandu in revista DOR il puteti citi urmand linkul<br />
http://www.decatorevista.ro/echilibru-dor-11/Viorica Dragomirhttp://www.blogger.com/profile/02811733235873290457noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8355070326639283142.post-50949244591942441132015-01-24T12:18:00.000+02:002015-02-22T22:51:39.050+02:00Oferta irezistibila sau despre seductia care incatuseazaVirgil Oldman, personajul principal din filmul “The Best Offer” este un bărbat care, ajuns la vârsta maturitaţii târzii, este in culmea succesului în calitate de colecţionar şi evaluator de artă. Părerea lui în calitate de evaluator este incontestabilă pentru cunoscătorii de artă. Structura sa obsesivă de personalitate îl determină ca, prin extragerea a catorva detalii. să decida dacă o operă de artă este una autentică sau un fals.<br />
Virgil Oldman este o persoană riguroasă şi preocupată de siguranţă persoanei sale, fie că este vorba de a preveni o boală sau a fi dezamăgit de ceilalţi. Dar ceea ce pentru el inseamnă un eşafod complicat de măsuri de securitate pentru abilul Billy nu este decât “pânza de păiajen” pe care o ţese cu alţi complici în jurul lui Virgil. Tânăra si seducătoarea Claire este cea care prin atitudinea distantă dar şi prin vulnerabilitatea fiinţei sale îl inlănţuie pe bătrânul Vigil. Când victima este complet captivată de prada-prădator Claire, vine şi momentul în care comoara lui Virgil, opere de arta strânse cu migală o viaţă întreagă, dispare. Seducţia nu ar fi perfecta daca cel sedus s-ar scutura de vrajă căruia i-a căzut prada. Deşi înţelege perfect mecanismul inşelarii sale, Virgil nu-i reclama pe Billy şi acoliţii săi si ramane iremediabil indragostit de Claire. Viorica Dragomirhttp://www.blogger.com/profile/02811733235873290457noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8355070326639283142.post-58483971182010924342015-01-24T12:06:00.001+02:002015-03-22T15:34:02.531+02:00Jake Sommersby - Un destin surprinzător de al treilea născutFilmul Sommersby este ecranizarea unei întâmplari reale petrecute in secolul al XVI-lea in Franţa. Un bărbat este acuzat şi condamnat la moarte pentru uzurparea identitaţii unei alte persoane, numite Martin Guerre. Acuzaţia îi este adusă dupa ce acesta trăieşte aproximativ 3 ani împreună cu familia adevăratului Martin Guerre şi întreaga comunitate îl acceptase ca fiind cel a cărei identitate o însuşise. <br />
O prima ecranizare a fost realizată in Franţa, cu titlul “Întoarcerea lui Martin Guerre”, cu Gérard Depardieu in rolul principal. <br />
În filmul Sommersby acţiunea este plasată după încheierea războiului de secesiune din Statele Unite când un bărbat revine acasă la soţia sa dupa 6 ani. Întreaga comunitate îl primeşte cu bucurie, mai puţin Laurel soţia lui, Orin bărbatul care i-a ţinut locul în gospodăria sa ajutând-o pe Laurel la treburi, şi câinele familiei. Jack, interpretat de nimeni altul decât Richard Gere, este un bărbat tânăr, fermecător care reuşeşte să câştige simpatia întregii comunităti. <br />
Căutările mele şi dorinţa de a întelege cine ar avea suficientă nebunie de a pătrunde in viaţa si istoria unei familii, spunand că este o alta persoană decât cea care este, m-au ghidat spre tipologiile personalitaţii dupa ordinea naşterii. Iata câteva caracteristici ale celui de-al treilea născut care pot fii cu uşurinţă recunoscute în maniera în care Richard Gere şi-a construit personajul. <br />
Al treilea născut caută riscul. Este maniera in care el/ea face faţă sentimentului de vulnerabilitate. A-ţi încerca norocul spunând că eşti cineva, forţând limitele seducţiei unei întregi comunitaţi este o asumare a riscului până la negarea deplină a urmărilor dramatice, dacă în cele din urma eşti vădit ca fiind un înşelator. <br />
Al treilea născut nu se simte confortabil când ceilalţi îi invadează timpul, spaţiul, posesiunile personale. În film, Jack răspunde cu agresivitate de fiecare dată când o persoană/ un grup îl fac să se simtă invadat sau vulnerabil, apărându-şi pământul, familia, ideile cu forţa pumnului. În relaţia cu Laurel, femeia a cărei afecţiune o doreşte cu pasiune, are aceiaşi conduită verbală dură atunci când trebuie să-şi protejeze secretele. Oricare al treilea născut găseşte dificil să răspundă la întrebări personale, inoportune la care nu vrea să răspundă. <br />
Al treilea născut este creativ, are idei valoroase dar ele devin proiecte îndrăzneţe dacă autorul lor primeşte încrederea celorlalţi. Personajul nostru Jack Sommersby vine cu o idee îndrăzneaţă, aceea de-a cultiva tutun pe pamântul său, care să-i scape de sărăcie atât familia cât şi pe ceilalţi vecini. Jack devine de-a dreptul fericit când Laurel schimbă favorabil turnura lucrurilor, dându-i creditul său în faţa celorlalţi in adunarea membrilor comunităţii. <br />
Al treilea născut cu dificultate poate rezista într-o relaţie de cuplu. Dar atunci când o face îşi idealizează partenerul şi îşi doreşte din toata inima să fie apreciat de acesta, dar fără a-şi dezvălui adevărata personalitate. Laurel, care ajunge să-l iubească pe acest bărbat care îi este, de fapt, un necunoscut, este intrigată şi furioasă când alegerile lui Jack îl duc la spânzurătoare. Dar pentru Jack este mai importantă aceea ultimă privire a ei, în care îi citeşte dedicaţia şi admiraţia ei pentru sacrificiul pe care el îl face pentru ea si pentru toţi cei care ar suferi pierderi importante dacă el nu ar fii adevăratul Jack Sommersby, decat viata lui. Pentru că fiinţa lui poartă acest ideal ca o femeie pe care el o iubeşte să-l admire pentru un gest măreţ, decât pentru ceea ce este el de fapt. <br />
Viorica Dragomirhttp://www.blogger.com/profile/02811733235873290457noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8355070326639283142.post-12181948334333953852013-01-07T17:27:00.001+02:002015-01-24T12:07:52.038+02:00Decalaj orar - si totusi sincronicitatea creaza timpul lor<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
Personajul Rose seamana cu alte personaje ale actritei Juliette Binoche (vezi cel din “Dan in the real life”): fermecatoare, seduce fara sa-si propuna, imprevizibila, cu o viata sentimentala intortocheata si care, dupa ce se simte pierduta pentru ca e singura in fata alegerilor importante de viata, a doua zi, dupa un somn bun, poate sa zambeasca, din nou, dand unda verde iluziilor despre “neasteptatul jucaus” care poate aparea la primul colt. Felix, un barbat nevrotic, tintind succesul si recunoasterea ca raspuns la lipsa aprobarii unui tata distant, mult prea sensibil pentru a rezista intr-o relatie de cuplu. Ce poate apropia barbatul nevrotic si seducatoare ingénua care se misca cu usurinta dintr-un loc in altul dintr-o relatie in alta? Ei bine, sincronicitatea. Ea “planteaza” intamplari neprevazute ce par blocaje enervante in fata planurilor dictate de ego-urile ranite ale celor 2, dupa ce au esuat in relatiile lor de cuplu. Sincronicitatea ii conecteaza cu partea autentica si iubitoare a fiintei lor. El se impaca, in interiorul lui, cu parintele distant care nu l-a incurajat si nu i-a vazut geniul, ea are incredere ca este la fel de fermecatoare si fara un machiaj sofisticat. Viorica Dragomirhttp://www.blogger.com/profile/02811733235873290457noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8355070326639283142.post-84889016092363237092013-01-07T17:21:00.001+02:002015-03-22T16:49:33.758+02:00Olandezul zburatorImi trebuie foarte mult sa depasesc acel prag de a ma simti cotropita de sentimente si dileme. Dar spectacolul de opera "Olandezul Zburator" m-a facut sa ating acel prag si nu regret.<br />
<br />
Lirica spectacolului cutremura prin surprinderea iluziilor care pot amagi o fiinta umana si cum ele odata demolate, aceea fiinta este ravasita. Daland, tatal Sentei, eroina principala, este prins de iluzia bogatiei, Erik iubitul fetei, este orbit de iluzia posesiunii, a faptului ca o femeie imi apartine doar pentru ca eu o iubesc. Alegerea Sentei de a-si urma iubitul dincolo de moarte ii lasa si pe unul si pe celalalt zdrobiti si fara sens. <br />
Olandezul (surprinzator, e fara nume), asemeni lui Prometeu, cauta sa sfideze forte dincolo de intelegerea si puterea lui. In el este si iad si dumnezeire. Vrea ca lumea si viata sa dispara, ca chinul lui sa inceteze, dar isi cheama si ingerul mantuirii. Insa, e mai curand chinuit si deznadajduit. La cea mai mic semn, ca Senta ar putea fi iubita altui barbat, disperarea condamnarii lui pe vecie il cuprinde. Chiar si cuprins de aceasta disperare, iubirea fata de ea il face sa spuna "Esti salvata. Nu ai depus juramantul in fata lui Dumnezeu."Desi, e convins ca a pierdut orice speranta de a-si mantui sufletul, cu amaraciune ii spune ca "habar n-ai de sub ce blestem ai scapat, daca mi-ai fi fost necredincioasa dupa depunerea juramantului."<br />
Senta, e singura care nu aude decat vocea destinului sau, de a salva un suflet ratacitor, "zburator". Pentru toti ceilalti, ea pare straina, ciudata, de neinteles. Dilema mea este daca si ea nu este prada unei iluzii. Mi-e greu sa spun, dar se pare ca nu. Ea are certitudinea. Stie fiecare consecinta a alegerii ei si nu are nici un moment de ezitare. In finalul operei, cei doi iubiti, dincolo de moarte se intalnesc si impreuna urca spre cer. Acest final pare sa intregeasca imaginea acceptarii de catre Senta, a misiunii ei, ca spirit de a salva un alt suflet. <br />
Si, totusi, ramane dilema, intrebarea mea "Ce este destinul?"Viorica Dragomirhttp://www.blogger.com/profile/02811733235873290457noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8355070326639283142.post-47092607136841928912010-08-03T08:43:00.000+03:002010-08-03T08:43:12.492+03:00Discutii aprinse in cupluPentru cuplurile aflate la inceputul relatiei lor cand emotiile sunt inca cele de tipul “fluturasi in stomac” certurile intre cei doi izbucnesc din dorinte intense aparute pe fundalul numeroaselor perceptii generate de un atasament exclusiv. Putem fi cu mai mare usurinta raniti si credem ca o reactie foarte vizibila si intense exprima si adancimea sentimentelor noastre fata de celalalta persoana. Aceasta flacara a emotiilor il cuprinde cu usurinta si pe celalalt si fiecare cauta sa primeasca inca o dovada ca el sau ea este alesul(a). Aceste dispute aprinse au loc si datorita unei stari de anxietate puternice care caracterizeaza perioada initiala a fiecarui cuplu. Pe masura ce cuplu incepe sa se stabilizeze si cei doi devin constienti ca sunt doua persoane diferite, care pot avea pe langa interese si valori comune si interese care pot fi diferite de ale celuilalt discutile intre parteneri trebuie sa respecte principiul ca intr-o relatie important este sa daruiesti si sa primesti, ca nu poti avea intodeauna dreptate. Pentru ca o cearta sa aduca schimbari constructive intr-un cuplu este de dorit sa delimitati foarte clar subiectul discutiei. Preferabil este sa ramaneti concentrati 15 minute asupra subiectului pe care l-ati hotarat de comun accord si sa nu lasati ca discutia voastra sa degenereze intr-un conflict in care sa numarati punctele pe care fiecare le-ati marcat. Daca va indepartati de la subiect, o sa va certati din nou pe aceiasi tema pentru ca nu veti fi avut ocazia sa spuneti ce aveati de spus. Cand alegeti sa va infruntati partenerul in legatura cu supararea pe care v-o produce un comportament al acestuia, e posibil ca emotia sa treaca in prim plan si orice prilej este potrivit pentru a-I arata celuilalt ca suntem maniosi. S-ar putea ca teama de a infrunta realitate si sa spuneti cu adevarat care este sursa maniei voastre sa va determine sa actionati asa, dar este ineficient sa va supuneti suferintelor pe care le presupune un conflict si sa nu spuneti ce doriti de fapt sa comunicati. E posibil, ca nespunand ceea ce v-a suparat cu adevarat la sfarsitul discutiei sa fiti si mai frustrat.
Pastrati o moderatie in felul in care va exprimati sentimentele, altfel atentia partenerului va fi deturnata de la subiectul discutiei catre modalitate in care d-voastra o faceti: tonul prea ridicat, atitudine si gesturi care pot fi numite ca fiind agresive. Felul in care incheiati cearta este la fel de important ca si felul in care va certati si motivul pentru care va certati. Daca relatia voastra este cladita pe prietenie, in majoritatea cazurilor unul din parteneri va da semne ca doreste ajungeti la un consens, sa va impacati. Astfel de semne pot fi: o scuza, o remarca glumeata, acceptarea partiala a punctului d-voastra de vedere. Pentru a va asigura ca abordati neintelegerile dupa un scenario castig/castig, permiteti-I partenerului sa se retraga cu demnitate. Felul in care reinnodati legatura dupa o discutie in contradictoriu are o importanta deosebita. Prin mesajul pe care il transmiteti sau prin receptivitatea pe care o aratati fata de mesajul partenerului puteti garanta ca respectul de sine si siguranta amandorura nu vor avea de suferit.Viorica Dragomirhttp://www.blogger.com/profile/02811733235873290457noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8355070326639283142.post-78488293746621615342010-08-03T08:19:00.000+03:002010-08-03T08:19:00.325+03:00Cand nu reusim sa ne desprindem intr-o relatieAjungem sa vedem relatia mai curand ca spectatori si adesea facem remarci critice la adresa partenerului, se inmultesc cererile de ajutor catre prieteni sau alte persoane investite cu rol de sfatuitori cum sa procedem: sa continuam o relatie care nu ne mai aduce aceiasi satisfactie sau sa ne desprindem. De cele mai multe ori aceste cereri sunt precum cantecul de sirena, amagitoare, intrucat persoana care emite acest semnal cauta sa evite emotii dureroase cum sunt cele generate de anticipare urmarilor care ar rezulta din deciziile pe care le-ar lua la un moment dat. O relatie este asemeni unui organism viu: ea are etape diferite de dezvoltare cu nevoi si sarcini diferite de la un stadiu la altul. O relatie poate ramane un organism viu si functional cand fiecare etapa a avut achizitiiile ei; acestea la randul lor sprijina aparitia unor alte deprinderi dintr-un stadiu ulterior. O relatie are nevoie ca atunci cand apar comportamente toxice, acestea sa fie constientizate de ambii parteneri si impreuna sa lucreze la insanatosirea ei.
De cele mai multe ori discutiile cu parintii, cu prietenii nu fac decat sa aduca in prim plan emotiile negative (nemultumire, furie, resentiment, neliniste) pe care le avem in legatura cu un aspect sau altul al relatiei. Atunci consideram ca problema ar fi emotia si ne concentram doar asupra ei, dorind sa scapam cat mai repede de trairea neplacuta pe care o avem. Vorbind cu ceilalti, care de cele mai multe ori se multumesc sa-si repete in limbajul interior propriile probleme uimitor de asemanatoare cu ale noastre, sau se grabesc sa fie de o parte sau alta si sa dea sfaturi “la cutie”, pierdem focalizarea de care avem nevoie pentru a intelege problema pe care emotiile au doar rostul de a o semnaliza. Apar in mintea noastra o serie de ganduri disfunctionale care intretin emotiile negative, creand astfel in cerc vicios. Astfel de judecati sunt: “_ Eu fac suficient de mult in relatie, el este cel care trebuie sa se schimbe”; “_Problemele mele au prioritate mai mare decat problemele lui”; “_Poate ca nu am actionat asa cum se astepta, dar…” si urmeaza un intreg noian de scuze, care nu fac altceva decat sa ne intretina resentimentele pe care le avem fata de partener.
Cand relatia ajunge in impas si unul sau ambii parteneri incep sa exprime nemultumiri privind atitudinea si implicarea celuilalt in relatie e important sa acordam atentie la felul in care formulam nemultumirea noastra dar si la felul cum ascultam ceea ce partenerul doreste sa ne comunice. Atentia acordata formularii unei cerinte sau critici ne ajuta sa vedem sursele reale ale insatisfactiei noastre (care e posibil sa nu-si aiba locul in cadrul relatiei), sa apreciem si ceea ce ne satisface in comportamentul persoanei iubite, sa exprimam exact ceea ce ne deranjeaza, fara a extinde numultumirea la o sfera mult prea generala. A asculta, fara a ne apara sau ataca la randul nostru detensioneaza mult atmosfera in care comunicam pentru ca cealalta persoana, simtindu-se ascultata se simte si acceptata. Primiti totodata si un feedback despre comportamentul d-voastra fata de partener dar si despre starea relatiei d-voastra si puteti astfel sa adoptati cea mai autentica conduita in stransa legatura cu interesele si asteptarile d-voastra privind relatia cu partenerul d-voastra.
http://www.feminis.ro/dragoste-si-sex/cuplu/cand-nu-reusim-sa-ne-desprindem-intr-o-relatie-7418Viorica Dragomirhttp://www.blogger.com/profile/02811733235873290457noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8355070326639283142.post-30543588021767721242010-04-20T11:14:00.001+03:002010-04-20T11:14:33.364+03:00Personalitatea dupa ordinea nasterii si relatia parinti - copii (II)Dupa primul nascut, fiecare dintre copiii nascuti trebuie sa faca fata unui comportament anume din partea fratelui/surorii mai mari.
Al doilea nascut este nevoit sa faca fata competitiei pe care primul nascut o provoaca si o mentine pentru a ramane in centrul atentiei. Astfel, copilul al doilea nascut devine un perfectionist. Scolar fiind, acesta va rupe pagina dupa pagina pana cand tema va fi asa cum doreste el; adica fara greseala.
Al doilea nascut are o latura artistica puternica; o multime de artisti si oameni de litere fac parte din aceasta categorie.
Al doilea nascut da dovada de hotarare si disciplina. De cele mai multe ori va reusi, mai ales in programele de autodezvoltare si autodisciplina.
Al doilea nascut are nevoie sa se simta acceptat. Celui de-al doilea nascut ii place sa dea sfaturi. In felul acesta el isi manifesta afectiunea fata de ceilalati. Se va simti auzit si apreciat atunci cand ii veti multumi sincer pentru sugestiile sale folositoare.
Al treilea nascut trebuie sa faca fata criticilor si cicalelilor celui de-al doilea nascut. Ca sa scape de sentimentul de vulnerabilitate, al treilea nascut va invata sa ignore acest comportament al fratilor mai mari. Asa ca va folosi frecvent expresia “Nici o problema”. Al treilea nascut pentru a scapa de sentimentul de plictiseala va fi incontinuu ocupat, va avea mereu lucruri noi de facut, va face schimbari dese. Al treilea nascut are multa compasiune pentru ceilalti si este empatic mai ales cu persoanele care sufera. Un al treilea nascut se va bucura sa-si auda ideile apreciate de ceilalti si cand ii va fi recunoscuta latura de salvator.
Continuare pe: http://www.feminis.ro/feminis-cariera/dezvoltare-personala/personalitatea-dupa-ordinea-nasterii-si-relatia-parinti-copii-ii-4583|pagina-2Viorica Dragomirhttp://www.blogger.com/profile/02811733235873290457noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8355070326639283142.post-4111342245569066202010-04-20T11:10:00.005+03:002010-04-20T11:13:22.146+03:00Personalitatea dupa ordinea nasterii si relatia parinti-copii (I)De curand am fost actor intr-o scena petrecuta pe strada la care au mai participat o bunica si nepotul ei in varsta de patru ani. Bunica mi-a spus ca nepotul este foarte dornic sa petreaca timpul cu ea. In familia baietelului mai este prezent si fratele lui mai mic. Dar cand ii propune acestui baietel sa ii insoteasca si fratelelui mai mic nu se arata foarte incantat. In acel moment remarca mea a fost: "Doreste sa aiba pe cineva doar pentru el". Reactia baietelului a fost atat de vizibila si puternica: m-a privit in ochi foarte surprins si multumit si a inceput sa scoata o serie de sunete prin care isi exprima bucuria si aprobarea. Era exprimarea perfecta pentru un unic nascut, care prin ajutorul bunicii acordat mamei la venirea celui de-al doilea nascut, isi mentinuse acest statut.
Copilul unic nascut are drept provocare sa faca fata singuratatii. Asa ca el dezvolta un adevarat atasament fata de lucruri pe care le trateaza aproape ca pe niste prieteni. Nu este deloc surprinzator ca acesti copii sa aiba prieteni imaginari pe care sa-i trateze ca pe niste fiinte reale. Copiii unici adora sa stea singuri, cand se pot juca impreuna cu toti prietenii lor imaginari si sa nu fie deranjati. Copilul unic preia deseori sentimentele celorlalti intr-o relatie simbiotica. Pentru a se simti bine se asigura ca si altii se simt bine, altfel va face tot posibilul pentru a imbunatati dispozitia celorlalti. In urma relatiei pe care si-o creaza cu prietenii lor imaginari, copiii unici au un ascutit simt al teatralitatii, sunt povestitori innascuti care pot da povestilor sentiment si actiune.
Sunt tentati sa acorde mai mult timp pasiunilor si distractiei decat obligatiilor scolare, au tendinta sa amane ceea ce au de facut, iar cand isi permit sa se distreze putin, isi fac griji pentru ceea ce nu au reusit sa faca mai devreme. Dar, pentru ca instructiunile ii deranjeaza, devin curand niste maestrii ai organizarii. Copilul unic are nevoie de timp liber si spatiu sa faca ceea ce el vrea sa faca. Parintii reusesc sa se inteleaga cu ei daca le observa progresele facute in activitatile lor, recunoscandu-le indemanarile organizatorice, adresandu-le multumiri atunci cand acestia incearca sa-i multumeasca si sa-i binedispuna.
Continuare pe: http://www.feminis.ro/stil-de-viata/relatii/personalitatea-dupa-ordinea-nasterii-si-relatia-parinti-copii-i-4450|pagina-2Viorica Dragomirhttp://www.blogger.com/profile/02811733235873290457noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8355070326639283142.post-81285390785420964942010-01-16T09:12:00.000+02:002010-01-16T09:12:56.530+02:00Emotiile: prieteni sau inamici in relatia de cuplu?Emotiile sunt interfata intre maniera in care constientizam nevoile noastre pe de o parte si felul cum reusim sa le satisfacem pe de alta parte. Arta de a dialoga cu ele, de a vedea “subtextul” care il ascund, ne face sa fim disponibili in a primi si oferi dragostea celui apropiat.
Dar cand emotiile negative ca iritarea, frustrarea, vinovatia, isi fac simtite prezenta, cautam de cele mai multe ori sa scapam de ele prin ignorare, fara a asculta prea atent mesajul pe care il ascund, care de cele mai multe ori fiind codificat este mai greu de inteles. Apar, astfel, conduite autodistructive cum ar fi mancatul execesiv, anorexia, dezinteresul fata de propria persoana, alcoolismul etc., sau conduitele distructive in cuplu.
Subiectul acestui articol va fi despre o asemenea conduita distructiva in cuplu si anume reprosul. Reprosurile se hranesc din sentimentele de vinovatie si/sau frustrare a caror sursa poate fi in arii diferite de cea relatiei de cuplu sau chiar in cadrul relatiei de cuplu. Daca aceste reprosuri ar aduce clarificarile dorite sau cel putin eliberarea de sentimentele nedorite am putea considera ca sunt, uneori, necesare in comunicarea de cuplu. Dar sunt distructive pentru ca realimenteaza sentimentele de vinovatie care nu ne dau pace si revenim de cele mai multe ori la a face reprosuri partenerului, mentinand un cerc vicios. Parerile despre sine incep sa fie depreciative si nu ne simtim increzatori ca meritam dragostea celui drag. Pentru a ne gasi o consonanta cu noi insine cautam explicatii psihologice cum ar fi: este o refulare a unor emotii interiorizate in urma unor evenimente traumatizante petrecute in istoria personala. Prin aceste explicatii avem de fapt semnalul ca nu suportam sentimentele de vinovatie. A constientiza aceste emotii este primul pas spre a ne vindeca. Urmatorul pas este ca in locul acestor sentimente de vinovatie sa punem iertarea si dragostea.
Un alt efect al sentimentelor de vinovatie si a conduitelor distructive care le intretine este cel al ingustarii perceptiei asupra vietii noastre si incapacitatea de a fi prezenti si creativi in propria noastra existenta. Gasirea unor noi moduri de a privi relatia noastra de cuplu si provocarile care ne vin din mediul extern dar si intern al fiintei noastre ne poate ajuta sa ne gasim placerea de a fi in contact cu noi insine si viata noastra. Spuneti-va ca in acest moment relatia de cuplu este cel mai important proiect al vietii voastre, prin procesul de dezvoltare personala pe care vi-l ocazioneaza, este o lectia de viata care odata insusita va va deschide un portal catre noi dimensiuni ale vietii voastre.
Articol publicat pe: http://www.feminis.ro/dragoste-si-sex/cuplu/emotiile-prieteni-sau-inamici-in-relatia-de-cuplu-6500Viorica Dragomirhttp://www.blogger.com/profile/02811733235873290457noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8355070326639283142.post-19817696212270795152010-01-08T12:14:00.000+02:002015-03-22T16:50:06.004+02:00Stie cineva un leac pentru suflet?Durerea sufletului ca si durerea trupului are rol protector si ne anunta cand fiinta noastra sufera pentru ca nevoi importante cum sunt dragostea si comunicare nu sunt implinite. Sentimentul de alienare/ instrainare de un loc, o persoana/ grup sau chiar de propria fiinta poate aduce acest sentiment de durere a sufletului. Sufletul, la fel ca si trupul are posibilitati miraculoase de vindecare si ce trebuie sa faci este sa le aduci la iveala. “Fiecare lucru trebuie sa se transforme in ceva mai bun si sa dobandeasca un nou destin” scrie Paul Coelho in romanul sau “Alchimistul”. Ceea ce trebuie sa facem este sa depasim identificarea noastra cu durerea sau confuzia. Daca nu reusim acest lucru putem pierde mesaje semnificative pe care ni le transmite chiar durerea careia incercam sa-I rezistam. In cartea sa “Incursiuni in autoterapia asistata” Andre Moreau propune un ghid prin care ai putea incerca primii pasi spre a-ti regasi starea de bine si echilibru: 1.Descrie problema ta actuala si mai ale persistenta ei. Incearca sa scrii ce se intampla in prezent, descrie evenimente concrete. Cine face ce? Ce problema rezulta de aici. Cine sufera de pe urma ei? Cum se intampla aceasta? Insista asupra modului “cum s-a manifestat aceasta problema in ultimul timp”. 2.Descrie acum solutiile incercate recent pentru a infrunta aceasta problema. 3.Descrie responsabilitatea ta cu privire la acesta problema si mai ales persistenta ei 4.Care ar fi pentru tine primul semn de schimbare? Aceast ghid poate servi la clarificarea problemei, la o mai buna formulare a acesteia, la o reflectare asupra persoanei si a vietii tale, si la precizarea situatiei actuale si a viitorului dorit. Aceste reflectii pot fi apoi discutate cu un profesionist cu experienta si se va lua eventual decizia pentru terapie. Facand acest lucru s-ar putea sa descoperi ca ai sentimente ambivalente: pe de o parte, simti ca ar fi binevenit un ajutor, pe de alta parte nu te hotaresti totusi sa-l cauti. Ezitarea poate proveni dintr-un sentiment sanatos care iti spune ca nu-I nevoie sa cauti ajutor si sa consulti un expert la prima dificultate. Dar ea poate de asemenea sa te lipseasca de un ajutor realmente justificat , care ar putea sa te scuteasca, pe tine si pe altii, de suferinte inutile. In acest caz, care este alegerea cea mai buna? Sa discuti problema cu o persoana de incredere pentru a sa o intelegi mai bine. Autorul mai sus mentionat propune in aceiasi lucrare o lista a motivelor care te aseaza intr-o pozitie favorabila pentru a munci prin si cu tine insuti: daca suferi din cauza problemelor pe care le intalnesti; daca ai incercat mai multe solutii diferite fara sa gasesti totusi o rezolvare; daca accepti ajutorul care ti ofera; daca de obicei te bazezi pe propriile mijloace, fara se neglijezi ceea ce iti ofera cei din jurul tau, intr-o maniera activa; daca de obicei iei in considerare partea ta de responsabilitate in ceea ce ti se intampla. Vei fi intr-o pozitie defavorabila si in acest caz vei avea mai multa nevoie de ajutor de specialitate: daca abandonezi in fata obstacolelor; daca nu suporti sa fi ajutat; daca te bazezi mai mult pe ceilalti decat pe tine pentru a iesi dintr-o situatie, sau mai degraba pe medicamente decat pe felul tau de a trai, pentru a-ti reduce indispozitiile, temerile, oboseala sau insomnia; daca de obicei te plangi de circumstante, de oameni, de lume, de sanatate, simtindu-te in postura de victima; daca iti spui adesea: “Nu voi iesi din situatia asta”; daca nu doresti destul de mult sa schimbi situatia; daca de obicei nu iubesti oamenii si, evident, daca persisti in a nu te iubi nici pe tine. Articol publicat pe: http://www.121.ro/articole/art4877-leacul-pentru-suflet.htmlViorica Dragomirhttp://www.blogger.com/profile/02811733235873290457noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8355070326639283142.post-83946661592443069172009-11-19T06:14:00.002+02:002009-11-19T07:48:59.985+02:00Cat de autoritar trebuie sa fiu, ca parinte?Educatia si displinarea copiilor se bazeaza pe doi poli: dragostea neconditionata si autoritatea. Dar si pe maniera in care reusesti sa echilibrezi aceste doua comportamente in relatia cu copilul.
Dragostea neconditionata este acea dragoste care corespunde nevoilor reale ale copilului, structurate in functie de personalitatea lui si de mediul in care traieste.
Autoritatea rezulta din fermitatea cu care aplici consecintele atunci cand prin comportamentul sau copilul sau adolescentul arata ca nu tine cont de regulile si valorile stabilite in cadrul familiei, dar si in afara ei (scoala, societate etc).
Punctul critic in care parintele intelege ca nu reuseste sa dozeze in masura potrivita cele doua componente necesare disciplinarii copilului este atunci cand acesta, devenind adolescent, manifesta o serie de comportamente care ajung sa-l ingrijoreze pe parinte. Astfel de comportamente ar putea fi: ignorarea cerintelor parintelui fata de el, fumatul, tinuta nepotrivita, indiferenta fata de rezultatele scolare, chiulul etc.
Derutat ca nu reuseste sa rezolve singur, parintele apeleaza la ajutorul unei autoritati (medic, consilier, diriginte, etc). De cele mai multe ori insa, cerinta ascunsa a acestor parinti in impas este de a delega acestor specialisti deficitul sau de autoritate in fata adolescentului. Si apare astfel intrebarea: De ce se tem parintii in a-si exercita autoritatea in fata adolescentilor?
Pana la momentul in care este nevoit sa faca fata comportamentelor dificile ale copilului, parintii nu au tatonat suficient in ce masura copilul le respecta autoritatea, lasand ca multe din aceste conduite sa treaca neobservate. A invata sa fii autoritar in relatia cu copilul incepe de timpuriu si este un exercitiu in care inveti cum sa imbini masurile ferme cu discutiile cu copilul, prin care sa intelegi punctul sau de vedere, sa iti comunci si parerea, dar si emotiile tale, referitor la situatia pe care doresti sa o clarifici.
Nu te teme sa-ti exprimi supararea!
E posibil ca parintii care nu reusesc sa gaseasca o maniera potrivita de a-si exercita autoritatea sa faca parte din grupul acelor persoane care se tem in a-si exprima supararea. Ei se tem ca lucrurile ar putea lua o intorsatura neasteptata, care sa nu mai poata fi controlata. Resimt la randul lor o lipsa de afectiune si ar dori sa nu piarda si putina dragoste pe care cred ca o au din partea copiilor.
Multi parinti afirma despre relatia cu fiul sau fiica sa ca este una de prietenie. Atunci cand copilul tau vede in tine o persoana de incredere si cu experienta, pentru a-i primi destainuirile si pentru a-i oferi un sfat in probleme de suflet, la momentul potrivit, poti fi mandru sa te numesti prietenul copilului.
Dar, cand copilul devine confidentul tau, uneori chiar si despre problemele pe care le ai in cuplu, obligandu-l astfel sa devina parte intr-o tabara sau alta, copilul isi pierde astfel ambii parinti. Ma refer aici la rolul de protectie pe care ar trebui sa-l aiba un parinte in relatia cu copilul.
Educatia copilului are obiective si sarcini diferite, in functie de varsta copilului si profilul sau de personalitate, care cer ca metodele folosite in disciplinarea lui sa fie adaptate de-a lungul timpului.
Articol publicat pe:http://www.eva.ro/casa-si-familie/copii/cat-de-autoritar-trebuie-sa-fiu-ca-parinte-articol-27808.htmlViorica Dragomirhttp://www.blogger.com/profile/02811733235873290457noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8355070326639283142.post-66165913134383125252009-11-16T16:05:00.001+02:002009-11-16T16:12:58.044+02:00Patul a devenit bun doar pentru somn?Inceputul acestui articol mi-a adus imediat in fata ochilor cateva scene dintr-un film in care Jim Carrey si Tea Leoni, doi tineri casatoriti cu o viata de cuplu functionala dar ambitiosi si dornici sa aiba o cariera de succes, au ajuns in punctul de a planifica atent si momentele in care ar putea sa faca dragoste; dupa o asemenea planificare fiecare s-a intors pe partea lui si a adormit. Cate cupluri nu ajung in aceasta situatie, ca, la sfarsitul unei zile, odata ajunsi in pat sa manifeste foarte vizibil pentru partener dorinta doar de a dormi?
Cum se ajunge oare la aceasta fuga de intimitate manifestata prin dorinta de a fi lasat sa dormi? Sa consideram acest comportament ingrijorator? In acest caz ce ne semnaleaza?
Fiecare persoana adulta, barbat sau femeie, ar putea sa spuna atunci cand ii ceri sa gaseasca unul sau doua cuvinte pentru a descrie intimitatea sexuala: dorinta, joaca, incredere, putere, relaxare, placere, atingere, destindere, el si ea, noi, comuniune, etc.
A face dragoste presupune ca cei doi parteneri sa fie atrasi unul de celalalt, sa se bucure de o stare buna de sanatate, sa aiba suficienta energie pentru a manifesta dorinta si sa considere acest aspect al vietii de cuplu important pentru sanatatea proprie dar si pentru cea a relatiei. Iata ca acesta scurta descriere ma ajuta sa raspund la intrebarea de mai sus. Cand ajungem sa vedem patul ca fiind doar bun doar pentru somn?
Stresul acumulat in diferite arii de viata, fie profesionala sau relationala, poate aduce acest dezechilibru in modul in care hotaram sa ne directionam energia si disponibilitatea. Atunci cand ne simtim coplesiti de activitatile zilnice, cand organismul este obligat sa raspunda la noi solicitari, fara a avea ragazul necesar pentru a fi din nou pregatit sa raspunda la acestea, se instaleaza sentimentul de a fi sub presiune, de a simti o stare de incordare la nivel fizic si mental. Aceasta stare de incordare devine principalul obstacol in a fi atenti la ce anume isi doreste corpul si persoana noastra: de a fi destinsi, de a ne juca, de a fi tandri si a primi tandrete. Ce ne ramane de facut?
Sa intelegem ca noi suntem cei care hotaram ce este important in viata noastra si sa stabilim ferm ca intimitatea sexuala nu este doar ceva ce tine de chef, ci presupune sa-mi pregatesc corpul si sa las ca mintea sa vizualizeze momentele de destindere si satisfactie pe care ea poate sa mi le ofere.
Sa pastram momentele de grija si tandrete fata de partener manifestate prin gesturi tandre si cuvinte, care sa-l faca sa se simta apreciat si admirat de noi. Nu in ultimul rand, sa nu uitam de complicitate, obtinuta prin acele priviri, cuvinte sau gesturi stiute doar de cei doi parteneri.
Sa ne pastram interesul fata de acest domeniu cautand literatura sau chiar si articole pe internet care abordeaza acest subiect. Intimitatea sexuala nu este ceva natural sau innascut, ci inseamna si educatie, cunoastere de sine, psihologia sexelor, etc.
Sa nu-l acuzam pe celalalt si sa acceptam aceasta dificultate ca fiind cu egala responsabilitate pentru ambii parteneri, sa acceptam un dialog.
Daca dificultatile se mentin si chiar ajung sa perturbe si alte aspecte ale vietii personale de cuplu, sa cerem ajutorul fara a lasa ca temerile sau pudoarea sa ne impiedice sa ne recapatam starea de sanatate si incredere.
Articol publicat:http://www.feminis.ro/dragoste-si-sex/cuplu/patul-a-devenit-bun-doar-pentru-somn-cateva-idei-pentru-a-lua-masuri-3033Viorica Dragomirhttp://www.blogger.com/profile/02811733235873290457noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8355070326639283142.post-14135620701149991312009-11-06T07:49:00.003+02:002009-11-06T18:06:20.847+02:00Minciuna la copilLa copil distinctia intre adevarat si fals, apoi intre adevar si minciuna, este progresiva. Pentru Piaget, inainte de 6 ani copilul nu face distinctia intre minciuna, joc si fabulatie. Treptat, dupa varsta de 8 ani, minciuna va dobandi dimensiunea intentionala. Intre aceste doua etape, de-o parte fiind prevalenta activitatea ludica, fabulatia si fantasma, inainte de 6 ani, iar de cealalta parte aflandu-se minciuna intentionata, dupa 8 ani, se situeaza o parte in care adevarul si falsul sunt distincte, dar minciuna se confunda cu greseala.
In plan clinic, in mod clasic se disting la copil trei tipuri de minciuna:
minciuna utilitara;
minciuna compensatorie;
mitomania.
Minciuna utilitara, folosita de catre copil pentru a obtine un avantaj sau pentru a evita o neplacere, poate sa apara ca o conduita la indemana, al carui exemplu il constituie disimularea sau falsificarea notei la scoala.
Minciuna compensatorie traduce nu cautarea unui beneficiu concret, ci cautarea unei imagini pe care subiectul o crede inaccesibila sau pierduta: isi inventeaza o familie mai bogata, mai nobila, mai savanta, isi atribuie merite scolare, sportive sau razboinice. Banale pana la varsta de 6 ani, cand astfel de conduite se inscriu in spatiul de reverie tranzitional ce permite copilului sa-si elaboreze identitatea narcisica, dincolo de aceasta varsta prezenta lor semnaleaza adesea tulburari psihopatologice mai marcate.
Mitomania este gradul extrem al acestei reverii fabulatorii.
A spune adevarul nu vine de la sine, ci reprezinta o veritabila invatare progresiva. Exista deci o intreaga invatare sociala a adevarului: parintii valorizeaza in general marturisirea adevarului si fac din el dovada unui comportament responsabil. A spune adevarul va deveni pentru copil, putin cate putin, o modalitate mai subtila de a-si satisface parintii, de a satisface exigentele sociale, si, in fine, de a-si satisface propria stima de sine.
Comportamentul parintilor fata de minciuna va determina modul cum copilul va alege mai tarziu daca sa mai apeleze la minciuna in alte contexte. Daca parintii sunt mai curand neatenti sau creduli, copilul va continua sa minta, daca parintele alege sa fie excesiv moralizator, poate provoca adancirea intr-o conduita din ce in ce mai mincinoasa (a doua minciuna pentru a o explica pe prima).
Invata-ti copilul sa caute impreuna cu tine solutii optime la problemele ivite, in loc sa-l pedepsesti. Usureaza-i sarcina de a spune adevarul. Daca minte pentru ca a facut ceva rau, spune-i: "Imi pare bine ca mi-ai spus in sfarsit adevarul, dar ma supara totusi ce ai facut". Copilul trebuie sa-si indrepte greseala, indreptand lucrurile sau cerandu-si scuze. Nu-l insulta, numindu-l mincinos. Copiii incep sa se considere ei insisi mincinosi si asta va mari probabilitatea ca minciunile sa se repete.Viorica Dragomirhttp://www.blogger.com/profile/02811733235873290457noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8355070326639283142.post-9741323173214270652009-11-06T07:46:00.001+02:002009-11-06T18:06:20.847+02:00Copilul meu este plictisit sau are o depresie?Parintii remarca schimbari ale comportamentului copilului fata de cum il stiau. Astfel de schimbari pot fi:
isi pierde interesul fata de lucrurile care mai inainte il pasionau foarte mult;
chiar daca continua sa faca unele lucruri, le face fara placere;
plange chiar si datorita unor incidente minore;
prefera sa stea mai mult in casa;
se simt obosit;
nu doarme bine.
Schimbarile sunt graduale si acest lucru le face sa para dificil de remarcat de la inceput. Cand sunt observate de catre cei din jur, pot fi atribuite unei banale raceli.
Depresia poate aparea la copii si adolescenti cu varsta intre 5 si 16 ani. Pentru a vorbi de dispozitie depresiva la copii sau adolescenti, trebuie ca dispozitia depresiva sa fie prezenta cateva saptamani la rand.
Este important ca cei din jur sa nu nege faptul ca atat copiii, cat si adolescentii pot deveni depresivi.
Este dificil pentru parinti si profesori sa recunoasca o dispozitie depresiva, intrucat pe de o parte pe parcursul unei zile dispozitia se poate schimba. Tristetea poate fi mascata prin comportamente cum sunt neascultarea sau agresivitatea, dar aceasta nu inseamna ca orice tulburare de comportament ne duce cu gandul la depresie.
Depresia poate fi insotita de anxietate si aceasta se poate manifesta si sub forma unor semnale fizice cum ar durerile de cap, deranjamentele stomacale. Daca parintii devin ingrijorati ca, copilul ar putea sa aiba o afectiune fizica, depresia poate fi ignorata.
Multi copii spun ca sunt plictisiti uneori. Aceasta inseamna ca ei devin plictisiti cand nu au nimic de facut, sau prietenii sunt plecati si ei nu-i pot suna, sau vremea este urata si nu pot juca fotbal. O asemenea stare nu poate fi considerata ca un semn al depresiei. Devine un semn al depresiei doar atunci cand copiii au ocazia de a face lucruri care in mod obisnuit ii bucura, dar nu doresc sa participe.
Daca copii sau adolescentii prezinta un asemenea comportament timp de cateva saptamani , este un semn clar al depresiei.
Parintii trebuie sa ceara sfatul unui specialist:
daca dispozitia ramane depresiva timp de doua sau trei saptamani;
dispozitia depresiva afecteaza rutina zilnica;
apar perturbatii serioase ale deprinderilor alimentare si de somn;
copilul are ganduri sau dorinte de a-si lua viata.
In asemenea situatii, parintii au nevoie sa-si asigure resursele necesare, cum ar fi timpul si disponibilitatea necesara pentru a-i acorda copilului atentia cuvenita ascultarii dorintelor si emotiilor lui.
Cateva recomandari folositoare pentru a asigura o ascultare pozitiva a copilului sunt:
asigurati-va ca aveti timp suficient pentru a comunica cu el;
alegeti un spatiu linistit unde sa nu fiti intrerupti;
in timpul discutiei nu-l coplesiti cu propriile dumneavoastra nelinisti sau suparari;
nu-i spuneti povestiri despre persoane care au avut probleme asemanatoare cu ale lui;
nu intrerupeti copilul cu fraze de genul: "Hai, revino-ti, nu-i sfarsitul lumii";
nu invinovatiti copilul.
Atunci cand si in cadrul familiei sunt probleme de comunicare intre parinti , este recomandabil ca acestia sa apeleze la o terapie de familie. Articol publicat pe: http://www.eva.ro/sanatate/sanatate/mama-si-copilul/ghid-psihologic-pentru-parinti/copilul-meu-este-plictisit-sau-are-o-depresie-articol-20206.htmlViorica Dragomirhttp://www.blogger.com/profile/02811733235873290457noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8355070326639283142.post-58453496398807682472009-11-06T07:40:00.000+02:002009-11-06T18:09:13.166+02:00Dependenta de "fericire"Toate tipurile de stres cresc probabilitatea ca dorind sa te relaxezi sa devii o victima a alcoolului, nicotinei sau a drogurilor. Multe studii demonstreaza ca nu cautarea placerii ii face pe oameni vulnerabili la droguri, ci dorinta de a scapa de problemele vietii.
Organismul dezvolta o reactie cu atat mai puternica la stres, cu cat sentimentul nostru ca avem un control asupra situatiei este mai slab. Numeroase lucrari despre psihologia controlului au permis punerea in evidenta a doua tipuri de tendinte la fiecare dintre noi. Permanent noi atribuim o cauza evenimentelor pe care le intalnim in viata:
* fie atribuim ceea ce ni se intampla unui fel de destin exterior si in acest caz vom prezenta mai frecvent judecati de genul: "n-am noroc", "nu poti sa fii sigur de nimic", "n-am nici o vina";
* fie gandim ca ceea ce ni se intampla depinde noi insine, de eforturile, de atitudinile noastre si atunci suntem convinsi ca atat esecurile, cat si succesele noastre sunt consecintele actelor noastre. In aceasta situatie vom face mai curand urmatoarele atribuiri: "cand vrei poti…", "daca as fi facut altfel n-ar fi fost acelasi lucru".
In prima situatie vom deveni mai usor tensionati si vom cauta diferite mijloace pentru a avea sentimentul ca putem controla situatia. Nicotina te ajuta sa suporti plictisul si stresul, te trezeste si te calmeaza in acelasi timp. Pentru ca domina, ne mentine treji si atenti, ne simtim mai bine dupa o tigara si mai productivi decat de obicei, iar dupa un pahar sau doua devenim mai optimisti. Sub influenta alcoolului nivelul de dopamina creste de doua ori, iar in cazul nicotinei chiar de trei ori, dupa cum a constatat toxicologul italian Gaetano Di Chiara (dupa Stefan Klein, "Formula Fericirii", ed. Humanitas).
Riscul este ca in acest fel se deschide calea spre dependenta: creierul se obisnuieste cu drogul, placerea se pierde treptat si cu timpul nu mai este vorba de stari de placere si euforie, ci de pastrarea unei stari cat de cat normale. Cel care vrea sa traiasca noul in mijlocul lucrurilor cunoscute are nevoie de exercitiu. Cei mai multi oameni sunt obisnuiti sa nu perceapa mai mult decat este absolut necesar.
Creierul se protejeaza astfel de stimuli care nu joaca un rol important in supravietuire. In acest proces sunt implicate circuitele neuronale influentate de dopamina. Ele controleaza perceptia oferindu-ne experiente placute doar atunci cand stimulii noi se anunta prielnici pentru organism. Dar aceste limite pot fi depasite. Aversiunea provenita din plictis nu apare decat daca ignoram principiul diversificarii intereselor sau pasiunilor.
Sentimentul de indiferenta poate fi evitat daca modificam putin familiarul (asa se procedeaza in moda) sau daca incepem sa-l studiem mai atent, pentru a-i descoperi noi valente. Atentia noastra ar trebui sa se indrepte nu spre situatiile in care ne aflam, ci spre transformarea noastra. Articol publicat pe: http://www.eva.ro/psihologie/autocunoastere/dependenta-de-fericire-articol-6175.htmlViorica Dragomirhttp://www.blogger.com/profile/02811733235873290457noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8355070326639283142.post-62737479061385987862009-11-06T07:34:00.001+02:002009-11-06T18:06:20.847+02:00Obezitatea la copilIn plan clinic, obezitatea se defineste printr-un excedent de cel putin 20% in greutate in raport cu media normala corespunzatoare taliei. Frecventa obezitatii este in jur de 5% in populatia scolara. Cel mai adesea parintii dau semne de ingrijorare si solicita ajutor de specialitate abia la pubertate, aratandu-se adeseori mai ingrijorati pentru fiica decat pentru fiul lor. (Tratat de psihopatologia copilului, Daniel Marcelli, 2003).
Sunt rare cazurile in care obezitatea la copil se datoreaza unei disfunctii endocrine. In plan alimentar, excesul de greutate se constituie, uneori, ca urmare a crizelor bulimice ale copilului, dar cel mai adesea este consecutiva unei deprinderi gresite a copilului, care nu se poate opri din mancat. Copilul are mai tot timpul ceva de rontait la indemana; a manca intre mese este ceva obisnuit pentru copilul obez. Treptat, imaginea lui devine aceea a unui copil care necesita mai multa atentie: evita activitatile fizice pentru ca oboseste, evita grupul de copii pentru ca este tachinat de ceilalati si se simte exclus de la jocurile celorlalti copii.
Inainte de orice, trebuie sa discutati cu un doctor pentru:
* a va asigura ca greutatea in plus nu este o problema;
* a alcatui cu ajutorul lui un program alimentar sigur si eficient.
Trebuie sa aveti de la inceput cooperarea copilului, deoarece cheia pierderii in greutate este motivatia. Copilul trebuie sa inteleaga ca e vorba de propriul lui corp si sa vrea sa slabeasca. Daca copilul si-a asumat responsabilitatea pentru a urma un program de pierdere a greutatii, e timpul sa va mobilizati pentru a-l sustine.
Va trebui sa deveniti un model pentru el si sa va schimbati dieta in mod corespunzator. Verificati-va constiincios lista de cumparaturi si eliminati toate acele alimente bogate in calorii. Este de preferat sa aveti mancare gatita in locul alimentelor semipreparate. Aveti grija sa aveti multe fructe si legume in casa si sa ii explicati copilului de ce fructele sunt mai sanatoase si ingrasa mai putin decat prajiturile.
Acordati-va timp si dispozitie de a urma impreuna cu copilul un program de activitati fizice. Inotul e un sport excelent pentru copiii care vor sa slabeasca. Nu incercati sa-i controlati copilului programul alimentar. Daca il cicaliti, se va revolta si va manca pe furis. Nu ii dati directive, cooperati cu el. Spuneti-i mai curand vorbe de incurajare cum ar fi: "Vad ca ai inceput sa ai grija ce mananci", "Bravo, faci eforturi serioase sa mananci corect". Articol publicat pe: http://www.eva.ro/psihologie/familia-ta/obezitatea-la-copil-articol-6276.htmlViorica Dragomirhttp://www.blogger.com/profile/02811733235873290457noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8355070326639283142.post-53884791657138137722009-11-06T07:29:00.002+02:002010-01-03T06:31:42.437+02:00Ce trebuie sa stim despre schizofrenie?Schizofrenia poate sa apara la oricine, indiferent de rasa, cultura, religie, loc de origine, indiferent de saracia sau bogatia mediului din care provine; barbatii au acelasi risc de boala ca si femeile. Nu exista configuratie familiala tipica care sa predispuna la schizofrenie.
Schizofrenia nu este o boala rara. Statisticile evalueaza ca riscul de imbolnavire este de 1%, ceea ce insemna ca unul din 100 noi nascuti poate dobandi aceasta boala.
Se deceleaza in general in adolescenta. Riscul aparitiei ei este diminuat dupa varsta de 30 de ani si dispare complet dupa 45 de ani.
Ereditatea are probabil un rol, insa nimeni nu a descoperit pana in prezent genele acestei b
Sunt de retinut unele simptome care anunta debutul unui episod schizofrenic: izolare sociala, inadaptare vadita la locul de munca, scoala, acasa, inadaptare in ceea ce priveste igiena corporala, bizarerii de comportament, afectivitate tocita sau nepotrivita, discurs vag, ermetic sau etafizic, bizarerii de ideatie (superstitii, idei telepatice, "al saselea simt").
Cum incepe sa se manifeste schizofrenia difera de la persoana la persoana. Pentru unii, boala incepe dintr-odata, gandurile lor devin tulburi, pot avea halucinatii. Pentru altii, schimbarea este gradata si incep sa apara semne de izolare sau de neglijarea propriei persoane.
Deseori schizofrenia avanseaza treptat, astfel incat familia sau persoana afectata nu inteleg multa vreme adevarul. O evolutie progresiva poate duce la acutizare sau la criza, care poate implica halucinatii, agitatie psihomotorie, tulburari de gandire (idei delirante), etc. Uneori schizofrenia evolueaza rapid si chiar neprevazut, aparand modificari grave de comportament in cateva saptamani, sau chiar zile care duc la un episod psihotic acut.
Se estimeaza ca o proportie de 20% dintre persoanele cu schizofrenie nu mai fac recaderi dupa consumarea primului episod al bolii. In celelalte cazuri boala poate fi stabilizata prin tratament sau poate evolua, ca orice alta boala, cu recaderi si remisiuni. Evolutia catre cronicitate se face numai intr-o proportie foarte mica.
Schizofrenia, atunci cand devine cronica, nu poate fi vindecabila – in sensul in care se vindeca o gripa. In aceste cazuri ea necesita, ca si alte boli cronice, cum ar fi diabetul, ingrijiri adaptate pe o perioada mai lunga de timp, chiar pe timpul intregii vieti.
Posibilitati de tratament
Tratamentul medicamentos este prima cale de abordare a schizofreniei. Cele mai folosite medicamente sunt neurolepticele. Terapia este prescrisa pe o perioada indelungata, uneori timp de cativa ani.
A suferi de schizofrenie inseamna a fi diferit de ceilalti; inseamna sa traiesti intr-un alt mod realitatea si sa suferi intens din aceasta cauza. Persoana suferinda de schizofrenie nu este intotdeauna capabila sa se exprime. Ea nu-si percepe nici destul de clar, nici suficient de analitic suferinta in asa fel incat sa poata sa-si deschida sufletul, sa se poata destainui celorlati.
Este evident ca schizofrenia constituie un eveniment de viata care implica modificarea interrelatiei a cel putin 3 parteneri: pacientul, anturajul si medicul. Cu siguranta ca vindecarea acestei boli depinde in mare masura de influenta pozitiva pe care cei doi ultimi parteneri o pot exercita asupra primului – pacientul. Acesta isi poate, desigur, trai singur boala, insa sansele de vindecare cresc semificativ atunci cand cei trei parteneri fac front comun pentru combaterea ei. Articol publicat pe: http://www.eva.ro/psihologie/situatii-si-sfaturi/ce-trebuie-sa-stim-despre-schizofrenie-articol-21558.htmlViorica Dragomirhttp://www.blogger.com/profile/02811733235873290457noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8355070326639283142.post-7511350524478936412009-11-05T17:44:00.000+02:002009-11-05T17:44:06.163+02:00Copilul in fata dureriiLa copilul mic un diagnostic al durerii se pune numai dupa ce a fost observat indeajuns. Plansete, tipete, agitatie, apar in cazul durerilor acute sau de reactivare a unei dureri permanente, dar intensitatea lor nu este proportionala cu durerea. Copilul cu varsta peste sase ani isi ascunde frecvent durerea de frica unor eventuale consecinte (de exemplu intepatura, operatie) sau dintr-un sentiment de culpabilitate.
Sa fie durere sau depresie?
La copil este dificil de diferentiat intre durerea cronica si depresie, cele doua avand manifestari asemanatoare. Copiii au nevoie de a fi fizic activi, se dezvolta prin activitatea fizica desfasurata; isi dezvolta corpul si placerea de a-si stapani propriile actiuni. Exista o placere spontana, curiozitate si nevoie de a urmari in activitatea copiilor. Aceste calitati cer o disponibilitate de putere si energie. Copiii care au o durere fizica isi pot pierde din aceasta energie si putere. Insa ei nu sunt in mod necesar constienti de acest lucru.
Ca adulti trebuie sa ne obisnuim sa fim ingrijorati atunci cand copiii prezinta o pasivitate prea accentuata. Atata timp cat copilul se bucura de o stare de sanatate buna, el parcurge in mod armonios drumul sau spre independenta si autonomie. Dar, cand suferinta fizica apare, copilul revine adesea la comportamente regresive, cautand la cei care il ingrijesc afectiune si protectie.
Fii receptiva la durerile copilului tau!
Cand copilul se plange de durere de cap nu trebuie sa consideri ca aceasta este un pretext, chiar daca el nu stie sa localizeze exact durerea. Durerea de cap poate ascunde un dezechilibru psihologic, depresie, anxietate, protest, stare de tensiune; de asemenea, apare adesea cand copilul incepe scoala si se amelioreaza in timpul vacantelor. Mai sunt posibile si durerile de cap simptomatice in cazul afectiunilor grave, cum ar fi tumorile cerebrale si meningitele, de exemplu.
Cum sa fii langa el si sa previi complicatiile?
Controalele periodice la medic pot preveni sau depista de timpuriu eventualele tulburari sau afectiuni. In aceste intalniri, parintele este informat si sfatuit despre bolile specifice copilariei, despre masuri de prevenire a accidentelor, etc.
In apropierea copilului, atunci cand acesta simte o durere, o atitudine calma si insotita de o voce care sa inspire incredere si afectiune, este cel mai la indemana remediu pe care il are o mama. O atingere prelungita, mangaieri si masaj, sunt menite sa ajute la confortul si relaxarea copilului in acele momente.
Pentru copiii mai mari, care pot verbaliza ceea ce simt si cum si-ar dori sa se faca din nou sanatosi, jocul si imaginatia sunt acele resurse pe care copilul poate fi ajutat sa le foloseasca pentru a depasi durerea si discomfortul emotional creat de ea.Viorica Dragomirhttp://www.blogger.com/profile/02811733235873290457noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8355070326639283142.post-24481682071172550212009-11-03T21:57:00.001+02:002009-11-06T18:10:22.127+02:00Relatia noastra a devenit monotona - chiar nu pot face nimic?"Sa fii intim" cu cineva inseamna sa te apropii de ceea ce are el mai profund si mai secret; ceea ce presupune o incredere absoluta si o puternica legatura. Este acea stare in care poti sa-ti impartasesti emotiile, sa-ti dezvalui simtirile, sa-ti incredintezi gandurile. Opusul acestei stari sa fie oare ceea ce unii numesc monotonie?
Imaginea pe care eu o asociez cel mai bine cu aceea a unui cuplu in care monotonia s-a instalat, este aceea a unui barbat si a unei femei care, intr-o zi de duminica, iesind la o terasa, au petrecut mai bine de o ora fara sa-si spuna un cuvant si fiecare a privit pe langa celalalt.
Acele cupluri care ajung sa nu se mai bucure de starea de intimitate, constientizeaza initial lipsa acesteia ca o pierdere a sentimentului de multumire, de destindere si de bucurie indeosebi in apropierea partenerului.
Starea de monotonie in cuplu poate aparea dupa momente dificile prin care au trecut cei doi si relatia lor (dificultati financiare, o boala care afecteaza unul din parteneri, o pierdere suferita de unul dintre parteneri, etc). In alte cazuri ea poate aparea datorita slabei capacitati a unuia dintre parteneri in a impartasi intimitatea cu o alta persoana.
Initial fiecare cauta sa atribuie aceasta stare de lucruri unor evenimente dificile carora a trebuit sa le faca fata, sau sa preia din credintele irationale, primite de-a lungul timpului din familia de baza sau din cercul apropiatilor, cum ca odata cu trecerea timpului e firesc ca dragostea sa-si piarda din forta.
Sentimentul pe care il numesc cei mai multi pentru a descrie starea de monotonie care s-a instalat in cuplu este acela de plictiseala. Asa cum intorci o clepsidra ar trebui sa te intrebi care este opusul acestui sentiment. Ceea ce se opune plictiselii este entuziasmul.
Mai esti entuziasmat de ceea ce se intampla in viata ta? Mai ai obiective sau planuri personale? Cand ai stat sincer de vorba cu tine insuti ultima oara despre ce ti-ar place sa faci pentru dezvoltarea ta personala? Poate iti doresti sa studiezi un domeniu nou, sau iti doresti sa vizitezi o regiune sau o tara pe care nu ai mai vazut-o, sau doresti sa-ti dezvolti un talent anume?
Cat timp acorzi pentru a avea o relatie buna cu trupul tau, pentru a-l ingriji? Sportul si alimentatia sanatoasa pot sa-ti confere energia fizica care sa-ti sustina eforturile de a ramane o persoana dinamica si entuziasta. Este stiut ca oamenii entuziasti atrag la randul lor oameni entuziasti si raman cu usurinta in topul preferintelor celorlalti.
A aduce permanent in viata ta valorile spirituale despre viata de cuplu pe care ti le ofera religia sau filosofia spirituala al carui adept esti, poate fi o atitudine sanatoasa mai ales in momentele dificile.
Pastreaza-ti concentrarea asupra dorintei de a ramane indragostit de partenerul tau. Dupa trecerea primilor fiori, starea de a fi indragostit o poti pastra prin preocupare constanta in a–ti mentine atentia indreptata asupra trasaturilor partenerului care te-au facut sa te lasi cucerit de el sau ea, sa-i descoperi noi calitati prin care sa mentii focul viu.
Articol publicat la: http://www.feminis.ro/dragoste-si-sex/cuplu/relatia-noastra-a-devenit-monotona-chiar-nu-pot-face-nimic-3077Viorica Dragomirhttp://www.blogger.com/profile/02811733235873290457noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8355070326639283142.post-9776079387391337922009-11-03T09:35:00.002+02:002009-11-16T21:55:56.919+02:00Tati, iubeste-ma si cand esti furios!Zilele trecute am observat, intamplator, urmatoarea scena: un tatic trecea cu baietelul sau de trei ani pe strada. Ca urmare a faptului ca in Bucuresti, trotuarul, a devenit mai curand loc de parcare a masinilor, decat un spatiu pentru siguranta trecatorilor, cei doi merg pe carosabil.
La un moment, dat taticul observa ca baietelul poate fi lovit de o masina, il apuca strans de o mana si are loc urmatorul dialog:
Tatal: "-Vrei sa dea masina peste tine? Ai turbat?".
Copilul: "-Ma doare mana!".
Tatal: "- Ei, te doare c...!."
Ce a dorit acest parinte sa-i transmita copilului? Atunci cand suntem pe strada, respectam anumite reguli si suntem atenti la siguranta noastra.
Ce a auzit copilul? Atunci cand adultii sunt furiosi, folosesc niste cuvinte care dor si care sunt chiar necuviincioase.
Ce a simtit copilul? A simtit ca tatal sau nu-l mai iubeste si ca nu este respectat.
Ce a inteles copilul? In mod sigur, nu a inteles ceea ce, de fapt, tatal a dorit sa-i transmita: ca il iubeste si ca si-a facut griji pentru siguranta lui.
Parinti, primul pas pe care trebuie sa-l faceti pentru a va simti bine in rolul de parinte este sa invatati sa va recunoasteti sentimentele de furie. E firesc sa simtiti neliniste si furie atunci cand realizati ca exista un pericol pentru copilul dumnoavoastra. Dar nu o indreptati impotriva copilului!
Acest parinte ar fi putut sa amane pentru un timp starea lui de furie si sa o elibereze atunci cand i-ar fi povestit unui alt adult ceea ce a simtit in aceasta situatie.
Cum ar fi aratat aceeasi scena intr-o varianta mai buna?
Tatal sa ia copilul in brate si sa-i spuna ca atunci cand auzim sau vedem ca o masina se apropie, ne asiguram ca nu suntem in pericol sa ne loveasca. Faptul de a fi tinut in brate l-ar fi facut pe copil sa simta afectiune si siguranta si astfel ar fi retinut cu usurinta regula ca pe strada trebuie sa fim vigilenti.
Copiii nu invata de la parinti doar regulile dupa care trebuie sa se ghidezein viata pentru a fi in siguranta sau pentru a convietui mai bine cu ceilalti, ci invata si cum sa-si exprime si controleze emotiile negative intr-o maniera adecvata, devenind astfel asa cum ni-i dorim de fapt: capabili sa se adapteze firesc la ceea ce traiesc de-a lungul vietii.
Mesajul copilului catre tatal sau in povestirea de mai sus, daca ar fi stiut cum sa-si exprime emotiile, ar fi sunat asa: "Tati, iubeste-ma si cand esti furios si fa-o astfel incat sa simt si eu ca ma iubesti!".
Articol publicat pe: http://www.eva.ro/casa-si-familie/copii/tati-iubeste-ma-si-cand-esti-furios-articol-5202.htmlViorica Dragomirhttp://www.blogger.com/profile/02811733235873290457noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8355070326639283142.post-41208915357561515222009-11-03T08:55:00.042+02:002009-11-04T07:47:27.493+02:00Cand este copilul pregatit sa mearga la gradinita?Primele 12 luni de viata reprezinta o perioada de atasament intens intre parinte si copil, dar si de cunoastere reciproca. Este acea etapa a dezvoltarii sociale si emotionale, conform lui Erikson, in care se dezvolta increderea. Rutina si familiaritatea, sunt importante pentru dezvoltarea bebelusului, oferind un simt al cunoscutului si al sigurantei. Nu doar mirosul, vocea si expresia mimicii mamei sunt securizante, dar si celelalte sunete, culori, mirosuri (al camerei in care isi petrece cea mai mare parte a timpului, al lucrurilor, etc.) obisnuite bebelusului din mediul sau familiar.
Perioada dintre 12 si 24 de luni este una foarte delicata pentru copil; in acest interval poate deosebi intre persoanele familiare de cele nefamiliare, putand dezvolta anxietate atunci cand este despartit de parinti. Isi manifesta frustrarea cand acestia nu fac asa cum vrea el, cand este obosit sau cand ii este foame.
La varsta de doi ani, copiii sunt renumiti pentru negativismul si incapatanarea lor. Acestia tin sa faca lucrurile asa cum doresc ei si isi testeaza mereu parintii. Este o perioada de intense schimbari cognitive, cand limbajul explodeaza. Copiii in varsta de doi ani incearca multe comportamente, de exemplu accesele de furie, care ii pot fi nocive.
Toate cele afirmate mai sus arata ca, in primii trei ani de viata, copilul trece prin schimbari importante, care cer sensibilitate si atentie din partea parintilor, dar si a altor ingrijitori.
Mi-au fost descrise adesea situatii in care integrarea copiilor intr-o cresa nu a fost suficient pregatita si copilul a prezentat conduite regresive. De cele mai multe ori, acesta are accese de furie nejustificate, devine nesigur chiar si in spatii pe care anterior le accepta ca fiind sigure si confortabile pentru el, devine agresiv cu persoane apropiate, face cu usurinta accese de febra sau alte probleme de sanatate.
Cand sesizam asemenea conduite, este de dorit sa revenim asupra deciziei de a integra copilul intr-o comunitate de tipul cresei sau gradinitei, cel putin pana cand acesta va da semne ca a depasit perioada de anxietate si devine iarasi increzator si dornic sa exploreze mediul, acceptand sa-si faca noi cunostinte.
Decizia de a inscrie un copil mic la o cresa este bine sa apartina ambilor parinti si deasemenea, participarea si asumarea acestei decizii sa-i implice in egala masura.
Este de dorit ca un parinte care doreste sa beneficieze de serviciile unei crese sa primeasca si o consiliere din partea unui specialist, astfel incat sa inteleaga cat mai bine ce anume i-a condus la aceasta decizie, care sunt temerile si asteptarile parintelui referitor la aceasta schimbare din viata copilului sau care sunt pasii cei mai importanti in dezvoltarea fizica si emotionala a copilului, astfel incat cei care vor interactiona cu el in acest mediu nou sa continue in mod armonios ceea ce s-a construit in mediul familial.
Fii sensibila si atenta cu fiecare pas in dezvoltarea micutului tau!
Un copil se dezvolta armonios atunci cand organizezi ceea ce se intampla in viata lui, in strans acord cu personalitatea si istoria lui de viata, si invatand permanent despre educatia copilului, despre rolul atat de solicitant de a fi parinte.
Articol publicat pe:http://www.eva.ro/psihologie/familia-ta/cand-este-copilul-pregatit-sa-mearga-la-gradinita-articol-8068.htmlViorica Dragomirhttp://www.blogger.com/profile/02811733235873290457noreply@blogger.com0