luni, 7 ianuarie 2013

Decalaj orar - si totusi sincronicitatea creaza timpul lor








Personajul Rose seamana cu alte personaje ale actritei Juliette Binoche (vezi cel din “Dan in the real life”): fermecatoare, seduce fara sa-si propuna, imprevizibila, cu o viata sentimentala intortocheata si care, dupa ce se simte pierduta pentru ca e singura in fata alegerilor importante de viata, a doua zi, dupa un somn bun, poate sa zambeasca, din nou, dand unda verde iluziilor despre “neasteptatul jucaus” care poate aparea la primul colt. Felix, un barbat nevrotic, tintind succesul si recunoasterea ca raspuns la lipsa aprobarii unui tata distant, mult prea sensibil pentru a rezista intr-o relatie de cuplu. Ce poate apropia barbatul nevrotic si seducatoare ingénua care se misca cu usurinta dintr-un loc in altul dintr-o relatie in alta? Ei bine, sincronicitatea. Ea “planteaza” intamplari neprevazute ce par blocaje enervante in fata planurilor dictate de ego-urile ranite ale celor 2, dupa ce au esuat in relatiile lor de cuplu. Sincronicitatea ii conecteaza cu partea autentica si iubitoare a fiintei lor. El se impaca, in interiorul lui, cu parintele distant care nu l-a incurajat si nu i-a vazut geniul, ea are incredere ca este la fel de fermecatoare si fara un machiaj sofisticat.

Olandezul zburator

Imi trebuie foarte mult sa depasesc acel prag de a ma simti cotropita de sentimente si dileme. Dar spectacolul de opera "Olandezul Zburator" m-a facut sa ating acel prag si nu regret.

Lirica spectacolului cutremura prin surprinderea iluziilor care pot amagi o fiinta umana si cum ele odata demolate, aceea fiinta este ravasita. Daland, tatal Sentei, eroina principala, este prins de iluzia bogatiei, Erik iubitul fetei, este orbit de iluzia posesiunii, a faptului ca o femeie imi apartine doar pentru ca eu o iubesc. Alegerea Sentei de a-si urma iubitul dincolo de moarte ii lasa si pe unul si pe celalalt zdrobiti si fara sens.
Olandezul (surprinzator, e fara nume), asemeni lui Prometeu, cauta sa sfideze forte dincolo de intelegerea si puterea lui. In el este si iad si dumnezeire. Vrea ca lumea si viata sa dispara, ca chinul lui sa inceteze, dar isi cheama si ingerul mantuirii. Insa, e mai curand chinuit si deznadajduit. La cea mai mic semn, ca Senta ar putea fi iubita altui barbat, disperarea condamnarii lui pe vecie il cuprinde. Chiar si cuprins de aceasta disperare, iubirea fata de ea il face sa spuna "Esti salvata. Nu ai depus juramantul in fata lui Dumnezeu."Desi, e convins ca a pierdut orice speranta de a-si mantui sufletul, cu amaraciune ii spune ca "habar n-ai de sub ce blestem ai scapat, daca mi-ai fi fost necredincioasa dupa depunerea juramantului."
Senta, e singura care nu aude decat vocea destinului sau, de a salva un suflet ratacitor, "zburator". Pentru toti ceilalti, ea pare straina, ciudata, de neinteles. Dilema mea este daca si ea nu este prada unei iluzii. Mi-e greu sa spun, dar se pare ca nu. Ea are certitudinea. Stie fiecare consecinta a alegerii ei si nu are nici un moment de ezitare. In finalul operei, cei doi iubiti, dincolo de moarte se intalnesc si impreuna urca spre cer. Acest final pare sa intregeasca imaginea acceptarii de catre Senta, a misiunii ei, ca spirit de a salva un alt suflet.
Si, totusi, ramane dilema, intrebarea mea "Ce este destinul?"