joi, 19 noiembrie 2009

Cat de autoritar trebuie sa fiu, ca parinte?

Educatia si displinarea copiilor se bazeaza pe doi poli: dragostea neconditionata si autoritatea. Dar si pe maniera in care reusesti sa echilibrezi aceste doua comportamente in relatia cu copilul. Dragostea neconditionata este acea dragoste care corespunde nevoilor reale ale copilului, structurate in functie de personalitatea lui si de mediul in care traieste. Autoritatea rezulta din fermitatea cu care aplici consecintele atunci cand prin comportamentul sau copilul sau adolescentul arata ca nu tine cont de regulile si valorile stabilite in cadrul familiei, dar si in afara ei (scoala, societate etc). Punctul critic in care parintele intelege ca nu reuseste sa dozeze in masura potrivita cele doua componente necesare disciplinarii copilului este atunci cand acesta, devenind adolescent, manifesta o serie de comportamente care ajung sa-l ingrijoreze pe parinte. Astfel de comportamente ar putea fi: ignorarea cerintelor parintelui fata de el, fumatul, tinuta nepotrivita, indiferenta fata de rezultatele scolare, chiulul etc. Derutat ca nu reuseste sa rezolve singur, parintele apeleaza la ajutorul unei autoritati (medic, consilier, diriginte, etc). De cele mai multe ori insa, cerinta ascunsa a acestor parinti in impas este de a delega acestor specialisti deficitul sau de autoritate in fata adolescentului. Si apare astfel intrebarea: De ce se tem parintii in a-si exercita autoritatea in fata adolescentilor? Pana la momentul in care este nevoit sa faca fata comportamentelor dificile ale copilului, parintii nu au tatonat suficient in ce masura copilul le respecta autoritatea, lasand ca multe din aceste conduite sa treaca neobservate. A invata sa fii autoritar in relatia cu copilul incepe de timpuriu si este un exercitiu in care inveti cum sa imbini masurile ferme cu discutiile cu copilul, prin care sa intelegi punctul sau de vedere, sa iti comunci si parerea, dar si emotiile tale, referitor la situatia pe care doresti sa o clarifici. Nu te teme sa-ti exprimi supararea! E posibil ca parintii care nu reusesc sa gaseasca o maniera potrivita de a-si exercita autoritatea sa faca parte din grupul acelor persoane care se tem in a-si exprima supararea. Ei se tem ca lucrurile ar putea lua o intorsatura neasteptata, care sa nu mai poata fi controlata. Resimt la randul lor o lipsa de afectiune si ar dori sa nu piarda si putina dragoste pe care cred ca o au din partea copiilor. Multi parinti afirma despre relatia cu fiul sau fiica sa ca este una de prietenie. Atunci cand copilul tau vede in tine o persoana de incredere si cu experienta, pentru a-i primi destainuirile si pentru a-i oferi un sfat in probleme de suflet, la momentul potrivit, poti fi mandru sa te numesti prietenul copilului. Dar, cand copilul devine confidentul tau, uneori chiar si despre problemele pe care le ai in cuplu, obligandu-l astfel sa devina parte intr-o tabara sau alta, copilul isi pierde astfel ambii parinti. Ma refer aici la rolul de protectie pe care ar trebui sa-l aiba un parinte in relatia cu copilul. Educatia copilului are obiective si sarcini diferite, in functie de varsta copilului si profilul sau de personalitate, care cer ca metodele folosite in disciplinarea lui sa fie adaptate de-a lungul timpului. Articol publicat pe:http://www.eva.ro/casa-si-familie/copii/cat-de-autoritar-trebuie-sa-fiu-ca-parinte-articol-27808.html

luni, 16 noiembrie 2009

Patul a devenit bun doar pentru somn?

Inceputul acestui articol mi-a adus imediat in fata ochilor cateva scene dintr-un film in care Jim Carrey si Tea Leoni, doi tineri casatoriti cu o viata de cuplu functionala dar ambitiosi si dornici sa aiba o cariera de succes, au ajuns in punctul de a planifica atent si momentele in care ar putea sa faca dragoste; dupa o asemenea planificare fiecare s-a intors pe partea lui si a adormit. Cate cupluri nu ajung in aceasta situatie, ca, la sfarsitul unei zile, odata ajunsi in pat sa manifeste foarte vizibil pentru partener dorinta doar de a dormi? Cum se ajunge oare la aceasta fuga de intimitate manifestata prin dorinta de a fi lasat sa dormi? Sa consideram acest comportament ingrijorator? In acest caz ce ne semnaleaza? Fiecare persoana adulta, barbat sau femeie, ar putea sa spuna atunci cand ii ceri sa gaseasca unul sau doua cuvinte pentru a descrie intimitatea sexuala: dorinta, joaca, incredere, putere, relaxare, placere, atingere, destindere, el si ea, noi, comuniune, etc. A face dragoste presupune ca cei doi parteneri sa fie atrasi unul de celalalt, sa se bucure de o stare buna de sanatate, sa aiba suficienta energie pentru a manifesta dorinta si sa considere acest aspect al vietii de cuplu important pentru sanatatea proprie dar si pentru cea a relatiei. Iata ca acesta scurta descriere ma ajuta sa raspund la intrebarea de mai sus. Cand ajungem sa vedem patul ca fiind doar bun doar pentru somn? Stresul acumulat in diferite arii de viata, fie profesionala sau relationala, poate aduce acest dezechilibru in modul in care hotaram sa ne directionam energia si disponibilitatea. Atunci cand ne simtim coplesiti de activitatile zilnice, cand organismul este obligat sa raspunda la noi solicitari, fara a avea ragazul necesar pentru a fi din nou pregatit sa raspunda la acestea, se instaleaza sentimentul de a fi sub presiune, de a simti o stare de incordare la nivel fizic si mental. Aceasta stare de incordare devine principalul obstacol in a fi atenti la ce anume isi doreste corpul si persoana noastra: de a fi destinsi, de a ne juca, de a fi tandri si a primi tandrete. Ce ne ramane de facut? Sa intelegem ca noi suntem cei care hotaram ce este important in viata noastra si sa stabilim ferm ca intimitatea sexuala nu este doar ceva ce tine de chef, ci presupune sa-mi pregatesc corpul si sa las ca mintea sa vizualizeze momentele de destindere si satisfactie pe care ea poate sa mi le ofere. Sa pastram momentele de grija si tandrete fata de partener manifestate prin gesturi tandre si cuvinte, care sa-l faca sa se simta apreciat si admirat de noi. Nu in ultimul rand, sa nu uitam de complicitate, obtinuta prin acele priviri, cuvinte sau gesturi stiute doar de cei doi parteneri. Sa ne pastram interesul fata de acest domeniu cautand literatura sau chiar si articole pe internet care abordeaza acest subiect. Intimitatea sexuala nu este ceva natural sau innascut, ci inseamna si educatie, cunoastere de sine, psihologia sexelor, etc. Sa nu-l acuzam pe celalalt si sa acceptam aceasta dificultate ca fiind cu egala responsabilitate pentru ambii parteneri, sa acceptam un dialog. Daca dificultatile se mentin si chiar ajung sa perturbe si alte aspecte ale vietii personale de cuplu, sa cerem ajutorul fara a lasa ca temerile sau pudoarea sa ne impiedice sa ne recapatam starea de sanatate si incredere. Articol publicat:http://www.feminis.ro/dragoste-si-sex/cuplu/patul-a-devenit-bun-doar-pentru-somn-cateva-idei-pentru-a-lua-masuri-3033

vineri, 6 noiembrie 2009

Minciuna la copil

La copil distinctia intre adevarat si fals, apoi intre adevar si minciuna, este progresiva. Pentru Piaget, inainte de 6 ani copilul nu face distinctia intre minciuna, joc si fabulatie. Treptat, dupa varsta de 8 ani, minciuna va dobandi dimensiunea intentionala. Intre aceste doua etape, de-o parte fiind prevalenta activitatea ludica, fabulatia si fantasma, inainte de 6 ani, iar de cealalta parte aflandu-se minciuna intentionata, dupa 8 ani, se situeaza o parte in care adevarul si falsul sunt distincte, dar minciuna se confunda cu greseala. In plan clinic, in mod clasic se disting la copil trei tipuri de minciuna: minciuna utilitara; minciuna compensatorie; mitomania. Minciuna utilitara, folosita de catre copil pentru a obtine un avantaj sau pentru a evita o neplacere, poate sa apara ca o conduita la indemana, al carui exemplu il constituie disimularea sau falsificarea notei la scoala. Minciuna compensatorie traduce nu cautarea unui beneficiu concret, ci cautarea unei imagini pe care subiectul o crede inaccesibila sau pierduta: isi inventeaza o familie mai bogata, mai nobila, mai savanta, isi atribuie merite scolare, sportive sau razboinice. Banale pana la varsta de 6 ani, cand astfel de conduite se inscriu in spatiul de reverie tranzitional ce permite copilului sa-si elaboreze identitatea narcisica, dincolo de aceasta varsta prezenta lor semnaleaza adesea tulburari psihopatologice mai marcate. Mitomania este gradul extrem al acestei reverii fabulatorii. A spune adevarul nu vine de la sine, ci reprezinta o veritabila invatare progresiva. Exista deci o intreaga invatare sociala a adevarului: parintii valorizeaza in general marturisirea adevarului si fac din el dovada unui comportament responsabil. A spune adevarul va deveni pentru copil, putin cate putin, o modalitate mai subtila de a-si satisface parintii, de a satisface exigentele sociale, si, in fine, de a-si satisface propria stima de sine. Comportamentul parintilor fata de minciuna va determina modul cum copilul va alege mai tarziu daca sa mai apeleze la minciuna in alte contexte. Daca parintii sunt mai curand neatenti sau creduli, copilul va continua sa minta, daca parintele alege sa fie excesiv moralizator, poate provoca adancirea intr-o conduita din ce in ce mai mincinoasa (a doua minciuna pentru a o explica pe prima). Invata-ti copilul sa caute impreuna cu tine solutii optime la problemele ivite, in loc sa-l pedepsesti. Usureaza-i sarcina de a spune adevarul. Daca minte pentru ca a facut ceva rau, spune-i: "Imi pare bine ca mi-ai spus in sfarsit adevarul, dar ma supara totusi ce ai facut". Copilul trebuie sa-si indrepte greseala, indreptand lucrurile sau cerandu-si scuze. Nu-l insulta, numindu-l mincinos. Copiii incep sa se considere ei insisi mincinosi si asta va mari probabilitatea ca minciunile sa se repete.

Copilul meu este plictisit sau are o depresie?

Parintii remarca schimbari ale comportamentului copilului fata de cum il stiau. Astfel de schimbari pot fi: isi pierde interesul fata de lucrurile care mai inainte il pasionau foarte mult; chiar daca continua sa faca unele lucruri, le face fara placere; plange chiar si datorita unor incidente minore; prefera sa stea mai mult in casa; se simt obosit; nu doarme bine. Schimbarile sunt graduale si acest lucru le face sa para dificil de remarcat de la inceput. Cand sunt observate de catre cei din jur, pot fi atribuite unei banale raceli. Depresia poate aparea la copii si adolescenti cu varsta intre 5 si 16 ani. Pentru a vorbi de dispozitie depresiva la copii sau adolescenti, trebuie ca dispozitia depresiva sa fie prezenta cateva saptamani la rand. Este important ca cei din jur sa nu nege faptul ca atat copiii, cat si adolescentii pot deveni depresivi. Este dificil pentru parinti si profesori sa recunoasca o dispozitie depresiva, intrucat pe de o parte pe parcursul unei zile dispozitia se poate schimba. Tristetea poate fi mascata prin comportamente cum sunt neascultarea sau agresivitatea, dar aceasta nu inseamna ca orice tulburare de comportament ne duce cu gandul la depresie. Depresia poate fi insotita de anxietate si aceasta se poate manifesta si sub forma unor semnale fizice cum ar durerile de cap, deranjamentele stomacale. Daca parintii devin ingrijorati ca, copilul ar putea sa aiba o afectiune fizica, depresia poate fi ignorata. Multi copii spun ca sunt plictisiti uneori. Aceasta inseamna ca ei devin plictisiti cand nu au nimic de facut, sau prietenii sunt plecati si ei nu-i pot suna, sau vremea este urata si nu pot juca fotbal. O asemenea stare nu poate fi considerata ca un semn al depresiei. Devine un semn al depresiei doar atunci cand copiii au ocazia de a face lucruri care in mod obisnuit ii bucura, dar nu doresc sa participe. Daca copii sau adolescentii prezinta un asemenea comportament timp de cateva saptamani , este un semn clar al depresiei. Parintii trebuie sa ceara sfatul unui specialist: daca dispozitia ramane depresiva timp de doua sau trei saptamani; dispozitia depresiva afecteaza rutina zilnica; apar perturbatii serioase ale deprinderilor alimentare si de somn; copilul are ganduri sau dorinte de a-si lua viata. In asemenea situatii, parintii au nevoie sa-si asigure resursele necesare, cum ar fi timpul si disponibilitatea necesara pentru a-i acorda copilului atentia cuvenita ascultarii dorintelor si emotiilor lui. Cateva recomandari folositoare pentru a asigura o ascultare pozitiva a copilului sunt: asigurati-va ca aveti timp suficient pentru a comunica cu el; alegeti un spatiu linistit unde sa nu fiti intrerupti; in timpul discutiei nu-l coplesiti cu propriile dumneavoastra nelinisti sau suparari; nu-i spuneti povestiri despre persoane care au avut probleme asemanatoare cu ale lui; nu intrerupeti copilul cu fraze de genul: "Hai, revino-ti, nu-i sfarsitul lumii"; nu invinovatiti copilul. Atunci cand si in cadrul familiei sunt probleme de comunicare intre parinti , este recomandabil ca acestia sa apeleze la o terapie de familie. Articol publicat pe: http://www.eva.ro/sanatate/sanatate/mama-si-copilul/ghid-psihologic-pentru-parinti/copilul-meu-este-plictisit-sau-are-o-depresie-articol-20206.html

Dependenta de "fericire"

Toate tipurile de stres cresc probabilitatea ca dorind sa te relaxezi sa devii o victima a alcoolului, nicotinei sau a drogurilor. Multe studii demonstreaza ca nu cautarea placerii ii face pe oameni vulnerabili la droguri, ci dorinta de a scapa de problemele vietii. Organismul dezvolta o reactie cu atat mai puternica la stres, cu cat sentimentul nostru ca avem un control asupra situatiei este mai slab. Numeroase lucrari despre psihologia controlului au permis punerea in evidenta a doua tipuri de tendinte la fiecare dintre noi. Permanent noi atribuim o cauza evenimentelor pe care le intalnim in viata: * fie atribuim ceea ce ni se intampla unui fel de destin exterior si in acest caz vom prezenta mai frecvent judecati de genul: "n-am noroc", "nu poti sa fii sigur de nimic", "n-am nici o vina"; * fie gandim ca ceea ce ni se intampla depinde noi insine, de eforturile, de atitudinile noastre si atunci suntem convinsi ca atat esecurile, cat si succesele noastre sunt consecintele actelor noastre. In aceasta situatie vom face mai curand urmatoarele atribuiri: "cand vrei poti…", "daca as fi facut altfel n-ar fi fost acelasi lucru". In prima situatie vom deveni mai usor tensionati si vom cauta diferite mijloace pentru a avea sentimentul ca putem controla situatia. Nicotina te ajuta sa suporti plictisul si stresul, te trezeste si te calmeaza in acelasi timp. Pentru ca domina, ne mentine treji si atenti, ne simtim mai bine dupa o tigara si mai productivi decat de obicei, iar dupa un pahar sau doua devenim mai optimisti. Sub influenta alcoolului nivelul de dopamina creste de doua ori, iar in cazul nicotinei chiar de trei ori, dupa cum a constatat toxicologul italian Gaetano Di Chiara (dupa Stefan Klein, "Formula Fericirii", ed. Humanitas). Riscul este ca in acest fel se deschide calea spre dependenta: creierul se obisnuieste cu drogul, placerea se pierde treptat si cu timpul nu mai este vorba de stari de placere si euforie, ci de pastrarea unei stari cat de cat normale. Cel care vrea sa traiasca noul in mijlocul lucrurilor cunoscute are nevoie de exercitiu. Cei mai multi oameni sunt obisnuiti sa nu perceapa mai mult decat este absolut necesar. Creierul se protejeaza astfel de stimuli care nu joaca un rol important in supravietuire. In acest proces sunt implicate circuitele neuronale influentate de dopamina. Ele controleaza perceptia oferindu-ne experiente placute doar atunci cand stimulii noi se anunta prielnici pentru organism. Dar aceste limite pot fi depasite. Aversiunea provenita din plictis nu apare decat daca ignoram principiul diversificarii intereselor sau pasiunilor. Sentimentul de indiferenta poate fi evitat daca modificam putin familiarul (asa se procedeaza in moda) sau daca incepem sa-l studiem mai atent, pentru a-i descoperi noi valente. Atentia noastra ar trebui sa se indrepte nu spre situatiile in care ne aflam, ci spre transformarea noastra. Articol publicat pe: http://www.eva.ro/psihologie/autocunoastere/dependenta-de-fericire-articol-6175.html

Obezitatea la copil

In plan clinic, obezitatea se defineste printr-un excedent de cel putin 20% in greutate in raport cu media normala corespunzatoare taliei. Frecventa obezitatii este in jur de 5% in populatia scolara. Cel mai adesea parintii dau semne de ingrijorare si solicita ajutor de specialitate abia la pubertate, aratandu-se adeseori mai ingrijorati pentru fiica decat pentru fiul lor. (Tratat de psihopatologia copilului, Daniel Marcelli, 2003). Sunt rare cazurile in care obezitatea la copil se datoreaza unei disfunctii endocrine. In plan alimentar, excesul de greutate se constituie, uneori, ca urmare a crizelor bulimice ale copilului, dar cel mai adesea este consecutiva unei deprinderi gresite a copilului, care nu se poate opri din mancat. Copilul are mai tot timpul ceva de rontait la indemana; a manca intre mese este ceva obisnuit pentru copilul obez. Treptat, imaginea lui devine aceea a unui copil care necesita mai multa atentie: evita activitatile fizice pentru ca oboseste, evita grupul de copii pentru ca este tachinat de ceilalati si se simte exclus de la jocurile celorlalti copii. Inainte de orice, trebuie sa discutati cu un doctor pentru: * a va asigura ca greutatea in plus nu este o problema; * a alcatui cu ajutorul lui un program alimentar sigur si eficient. Trebuie sa aveti de la inceput cooperarea copilului, deoarece cheia pierderii in greutate este motivatia. Copilul trebuie sa inteleaga ca e vorba de propriul lui corp si sa vrea sa slabeasca. Daca copilul si-a asumat responsabilitatea pentru a urma un program de pierdere a greutatii, e timpul sa va mobilizati pentru a-l sustine. Va trebui sa deveniti un model pentru el si sa va schimbati dieta in mod corespunzator. Verificati-va constiincios lista de cumparaturi si eliminati toate acele alimente bogate in calorii. Este de preferat sa aveti mancare gatita in locul alimentelor semipreparate. Aveti grija sa aveti multe fructe si legume in casa si sa ii explicati copilului de ce fructele sunt mai sanatoase si ingrasa mai putin decat prajiturile. Acordati-va timp si dispozitie de a urma impreuna cu copilul un program de activitati fizice. Inotul e un sport excelent pentru copiii care vor sa slabeasca. Nu incercati sa-i controlati copilului programul alimentar. Daca il cicaliti, se va revolta si va manca pe furis. Nu ii dati directive, cooperati cu el. Spuneti-i mai curand vorbe de incurajare cum ar fi: "Vad ca ai inceput sa ai grija ce mananci", "Bravo, faci eforturi serioase sa mananci corect". Articol publicat pe: http://www.eva.ro/psihologie/familia-ta/obezitatea-la-copil-articol-6276.html

Ce trebuie sa stim despre schizofrenie?

Schizofrenia poate sa apara la oricine, indiferent de rasa, cultura, religie, loc de origine, indiferent de saracia sau bogatia mediului din care provine; barbatii au acelasi risc de boala ca si femeile. Nu exista configuratie familiala tipica care sa predispuna la schizofrenie. Schizofrenia nu este o boala rara. Statisticile evalueaza ca riscul de imbolnavire este de 1%, ceea ce insemna ca unul din 100 noi nascuti poate dobandi aceasta boala. Se deceleaza in general in adolescenta. Riscul aparitiei ei este diminuat dupa varsta de 30 de ani si dispare complet dupa 45 de ani. Ereditatea are probabil un rol, insa nimeni nu a descoperit pana in prezent genele acestei b Sunt de retinut unele simptome care anunta debutul unui episod schizofrenic: izolare sociala, inadaptare vadita la locul de munca, scoala, acasa, inadaptare in ceea ce priveste igiena corporala, bizarerii de comportament, afectivitate tocita sau nepotrivita, discurs vag, ermetic sau etafizic, bizarerii de ideatie (superstitii, idei telepatice, "al saselea simt"). Cum incepe sa se manifeste schizofrenia difera de la persoana la persoana. Pentru unii, boala incepe dintr-odata, gandurile lor devin tulburi, pot avea halucinatii. Pentru altii, schimbarea este gradata si incep sa apara semne de izolare sau de neglijarea propriei persoane. Deseori schizofrenia avanseaza treptat, astfel incat familia sau persoana afectata nu inteleg multa vreme adevarul. O evolutie progresiva poate duce la acutizare sau la criza, care poate implica halucinatii, agitatie psihomotorie, tulburari de gandire (idei delirante), etc. Uneori schizofrenia evolueaza rapid si chiar neprevazut, aparand modificari grave de comportament in cateva saptamani, sau chiar zile care duc la un episod psihotic acut. Se estimeaza ca o proportie de 20% dintre persoanele cu schizofrenie nu mai fac recaderi dupa consumarea primului episod al bolii. In celelalte cazuri boala poate fi stabilizata prin tratament sau poate evolua, ca orice alta boala, cu recaderi si remisiuni. Evolutia catre cronicitate se face numai intr-o proportie foarte mica. Schizofrenia, atunci cand devine cronica, nu poate fi vindecabila – in sensul in care se vindeca o gripa. In aceste cazuri ea necesita, ca si alte boli cronice, cum ar fi diabetul, ingrijiri adaptate pe o perioada mai lunga de timp, chiar pe timpul intregii vieti. Posibilitati de tratament Tratamentul medicamentos este prima cale de abordare a schizofreniei. Cele mai folosite medicamente sunt neurolepticele. Terapia este prescrisa pe o perioada indelungata, uneori timp de cativa ani. A suferi de schizofrenie inseamna a fi diferit de ceilalti; inseamna sa traiesti intr-un alt mod realitatea si sa suferi intens din aceasta cauza. Persoana suferinda de schizofrenie nu este intotdeauna capabila sa se exprime. Ea nu-si percepe nici destul de clar, nici suficient de analitic suferinta in asa fel incat sa poata sa-si deschida sufletul, sa se poata destainui celorlati. Este evident ca schizofrenia constituie un eveniment de viata care implica modificarea interrelatiei a cel putin 3 parteneri: pacientul, anturajul si medicul. Cu siguranta ca vindecarea acestei boli depinde in mare masura de influenta pozitiva pe care cei doi ultimi parteneri o pot exercita asupra primului – pacientul. Acesta isi poate, desigur, trai singur boala, insa sansele de vindecare cresc semificativ atunci cand cei trei parteneri fac front comun pentru combaterea ei. Articol publicat pe: http://www.eva.ro/psihologie/situatii-si-sfaturi/ce-trebuie-sa-stim-despre-schizofrenie-articol-21558.html

joi, 5 noiembrie 2009

Copilul in fata durerii

La copilul mic un diagnostic al durerii se pune numai dupa ce a fost observat indeajuns. Plansete, tipete, agitatie, apar in cazul durerilor acute sau de reactivare a unei dureri permanente, dar intensitatea lor nu este proportionala cu durerea. Copilul cu varsta peste sase ani isi ascunde frecvent durerea de frica unor eventuale consecinte (de exemplu intepatura, operatie) sau dintr-un sentiment de culpabilitate. Sa fie durere sau depresie? La copil este dificil de diferentiat intre durerea cronica si depresie, cele doua avand manifestari asemanatoare. Copiii au nevoie de a fi fizic activi, se dezvolta prin activitatea fizica desfasurata; isi dezvolta corpul si placerea de a-si stapani propriile actiuni. Exista o placere spontana, curiozitate si nevoie de a urmari in activitatea copiilor. Aceste calitati cer o disponibilitate de putere si energie. Copiii care au o durere fizica isi pot pierde din aceasta energie si putere. Insa ei nu sunt in mod necesar constienti de acest lucru. Ca adulti trebuie sa ne obisnuim sa fim ingrijorati atunci cand copiii prezinta o pasivitate prea accentuata. Atata timp cat copilul se bucura de o stare de sanatate buna, el parcurge in mod armonios drumul sau spre independenta si autonomie. Dar, cand suferinta fizica apare, copilul revine adesea la comportamente regresive, cautand la cei care il ingrijesc afectiune si protectie. Fii receptiva la durerile copilului tau! Cand copilul se plange de durere de cap nu trebuie sa consideri ca aceasta este un pretext, chiar daca el nu stie sa localizeze exact durerea. Durerea de cap poate ascunde un dezechilibru psihologic, depresie, anxietate, protest, stare de tensiune; de asemenea, apare adesea cand copilul incepe scoala si se amelioreaza in timpul vacantelor. Mai sunt posibile si durerile de cap simptomatice in cazul afectiunilor grave, cum ar fi tumorile cerebrale si meningitele, de exemplu. Cum sa fii langa el si sa previi complicatiile? Controalele periodice la medic pot preveni sau depista de timpuriu eventualele tulburari sau afectiuni. In aceste intalniri, parintele este informat si sfatuit despre bolile specifice copilariei, despre masuri de prevenire a accidentelor, etc. In apropierea copilului, atunci cand acesta simte o durere, o atitudine calma si insotita de o voce care sa inspire incredere si afectiune, este cel mai la indemana remediu pe care il are o mama. O atingere prelungita, mangaieri si masaj, sunt menite sa ajute la confortul si relaxarea copilului in acele momente. Pentru copiii mai mari, care pot verbaliza ceea ce simt si cum si-ar dori sa se faca din nou sanatosi, jocul si imaginatia sunt acele resurse pe care copilul poate fi ajutat sa le foloseasca pentru a depasi durerea si discomfortul emotional creat de ea.

marți, 3 noiembrie 2009

Relatia noastra a devenit monotona - chiar nu pot face nimic?

"Sa fii intim" cu cineva inseamna sa te apropii de ceea ce are el mai profund si mai secret; ceea ce presupune o incredere absoluta si o puternica legatura. Este acea stare in care poti sa-ti impartasesti emotiile, sa-ti dezvalui simtirile, sa-ti incredintezi gandurile. Opusul acestei stari sa fie oare ceea ce unii numesc monotonie? Imaginea pe care eu o asociez cel mai bine cu aceea a unui cuplu in care monotonia s-a instalat, este aceea a unui barbat si a unei femei care, intr-o zi de duminica, iesind la o terasa, au petrecut mai bine de o ora fara sa-si spuna un cuvant si fiecare a privit pe langa celalalt. Acele cupluri care ajung sa nu se mai bucure de starea de intimitate, constientizeaza initial lipsa acesteia ca o pierdere a sentimentului de multumire, de destindere si de bucurie indeosebi in apropierea partenerului. Starea de monotonie in cuplu poate aparea dupa momente dificile prin care au trecut cei doi si relatia lor (dificultati financiare, o boala care afecteaza unul din parteneri, o pierdere suferita de unul dintre parteneri, etc). In alte cazuri ea poate aparea datorita slabei capacitati a unuia dintre parteneri in a impartasi intimitatea cu o alta persoana. Initial fiecare cauta sa atribuie aceasta stare de lucruri unor evenimente dificile carora a trebuit sa le faca fata, sau sa preia din credintele irationale, primite de-a lungul timpului din familia de baza sau din cercul apropiatilor, cum ca odata cu trecerea timpului e firesc ca dragostea sa-si piarda din forta. Sentimentul pe care il numesc cei mai multi pentru a descrie starea de monotonie care s-a instalat in cuplu este acela de plictiseala. Asa cum intorci o clepsidra ar trebui sa te intrebi care este opusul acestui sentiment. Ceea ce se opune plictiselii este entuziasmul. Mai esti entuziasmat de ceea ce se intampla in viata ta? Mai ai obiective sau planuri personale? Cand ai stat sincer de vorba cu tine insuti ultima oara despre ce ti-ar place sa faci pentru dezvoltarea ta personala? Poate iti doresti sa studiezi un domeniu nou, sau iti doresti sa vizitezi o regiune sau o tara pe care nu ai mai vazut-o, sau doresti sa-ti dezvolti un talent anume? Cat timp acorzi pentru a avea o relatie buna cu trupul tau, pentru a-l ingriji? Sportul si alimentatia sanatoasa pot sa-ti confere energia fizica care sa-ti sustina eforturile de a ramane o persoana dinamica si entuziasta. Este stiut ca oamenii entuziasti atrag la randul lor oameni entuziasti si raman cu usurinta in topul preferintelor celorlalti. A aduce permanent in viata ta valorile spirituale despre viata de cuplu pe care ti le ofera religia sau filosofia spirituala al carui adept esti, poate fi o atitudine sanatoasa mai ales in momentele dificile. Pastreaza-ti concentrarea asupra dorintei de a ramane indragostit de partenerul tau. Dupa trecerea primilor fiori, starea de a fi indragostit o poti pastra prin preocupare constanta in a–ti mentine atentia indreptata asupra trasaturilor partenerului care te-au facut sa te lasi cucerit de el sau ea, sa-i descoperi noi calitati prin care sa mentii focul viu. Articol publicat la: http://www.feminis.ro/dragoste-si-sex/cuplu/relatia-noastra-a-devenit-monotona-chiar-nu-pot-face-nimic-3077

Tati, iubeste-ma si cand esti furios!

Zilele trecute am observat, intamplator, urmatoarea scena: un tatic trecea cu baietelul sau de trei ani pe strada. Ca urmare a faptului ca in Bucuresti, trotuarul, a devenit mai curand loc de parcare a masinilor, decat un spatiu pentru siguranta trecatorilor, cei doi merg pe carosabil. La un moment, dat taticul observa ca baietelul poate fi lovit de o masina, il apuca strans de o mana si are loc urmatorul dialog: Tatal: "-Vrei sa dea masina peste tine? Ai turbat?". Copilul: "-Ma doare mana!". Tatal: "- Ei, te doare c...!." Ce a dorit acest parinte sa-i transmita copilului? Atunci cand suntem pe strada, respectam anumite reguli si suntem atenti la siguranta noastra. Ce a auzit copilul? Atunci cand adultii sunt furiosi, folosesc niste cuvinte care dor si care sunt chiar necuviincioase. Ce a simtit copilul? A simtit ca tatal sau nu-l mai iubeste si ca nu este respectat. Ce a inteles copilul? In mod sigur, nu a inteles ceea ce, de fapt, tatal a dorit sa-i transmita: ca il iubeste si ca si-a facut griji pentru siguranta lui. Parinti, primul pas pe care trebuie sa-l faceti pentru a va simti bine in rolul de parinte este sa invatati sa va recunoasteti sentimentele de furie. E firesc sa simtiti neliniste si furie atunci cand realizati ca exista un pericol pentru copilul dumnoavoastra. Dar nu o indreptati impotriva copilului! Acest parinte ar fi putut sa amane pentru un timp starea lui de furie si sa o elibereze atunci cand i-ar fi povestit unui alt adult ceea ce a simtit in aceasta situatie. Cum ar fi aratat aceeasi scena intr-o varianta mai buna? Tatal sa ia copilul in brate si sa-i spuna ca atunci cand auzim sau vedem ca o masina se apropie, ne asiguram ca nu suntem in pericol sa ne loveasca. Faptul de a fi tinut in brate l-ar fi facut pe copil sa simta afectiune si siguranta si astfel ar fi retinut cu usurinta regula ca pe strada trebuie sa fim vigilenti. Copiii nu invata de la parinti doar regulile dupa care trebuie sa se ghidezein viata pentru a fi in siguranta sau pentru a convietui mai bine cu ceilalti, ci invata si cum sa-si exprime si controleze emotiile negative intr-o maniera adecvata, devenind astfel asa cum ni-i dorim de fapt: capabili sa se adapteze firesc la ceea ce traiesc de-a lungul vietii. Mesajul copilului catre tatal sau in povestirea de mai sus, daca ar fi stiut cum sa-si exprime emotiile, ar fi sunat asa: "Tati, iubeste-ma si cand esti furios si fa-o astfel incat sa simt si eu ca ma iubesti!". Articol publicat pe: http://www.eva.ro/casa-si-familie/copii/tati-iubeste-ma-si-cand-esti-furios-articol-5202.html

Cand este copilul pregatit sa mearga la gradinita?

Primele 12 luni de viata reprezinta o perioada de atasament intens intre parinte si copil, dar si de cunoastere reciproca. Este acea etapa a dezvoltarii sociale si emotionale, conform lui Erikson, in care se dezvolta increderea. Rutina si familiaritatea, sunt importante pentru dezvoltarea bebelusului, oferind un simt al cunoscutului si al sigurantei. Nu doar mirosul, vocea si expresia mimicii mamei sunt securizante, dar si celelalte sunete, culori, mirosuri (al camerei in care isi petrece cea mai mare parte a timpului, al lucrurilor, etc.) obisnuite bebelusului din mediul sau familiar. Perioada dintre 12 si 24 de luni este una foarte delicata pentru copil; in acest interval poate deosebi intre persoanele familiare de cele nefamiliare, putand dezvolta anxietate atunci cand este despartit de parinti. Isi manifesta frustrarea cand acestia nu fac asa cum vrea el, cand este obosit sau cand ii este foame. La varsta de doi ani, copiii sunt renumiti pentru negativismul si incapatanarea lor. Acestia tin sa faca lucrurile asa cum doresc ei si isi testeaza mereu parintii. Este o perioada de intense schimbari cognitive, cand limbajul explodeaza. Copiii in varsta de doi ani incearca multe comportamente, de exemplu accesele de furie, care ii pot fi nocive. Toate cele afirmate mai sus arata ca, in primii trei ani de viata, copilul trece prin schimbari importante, care cer sensibilitate si atentie din partea parintilor, dar si a altor ingrijitori. Mi-au fost descrise adesea situatii in care integrarea copiilor intr-o cresa nu a fost suficient pregatita si copilul a prezentat conduite regresive. De cele mai multe ori, acesta are accese de furie nejustificate, devine nesigur chiar si in spatii pe care anterior le accepta ca fiind sigure si confortabile pentru el, devine agresiv cu persoane apropiate, face cu usurinta accese de febra sau alte probleme de sanatate. Cand sesizam asemenea conduite, este de dorit sa revenim asupra deciziei de a integra copilul intr-o comunitate de tipul cresei sau gradinitei, cel putin pana cand acesta va da semne ca a depasit perioada de anxietate si devine iarasi increzator si dornic sa exploreze mediul, acceptand sa-si faca noi cunostinte. Decizia de a inscrie un copil mic la o cresa este bine sa apartina ambilor parinti si deasemenea, participarea si asumarea acestei decizii sa-i implice in egala masura. Este de dorit ca un parinte care doreste sa beneficieze de serviciile unei crese sa primeasca si o consiliere din partea unui specialist, astfel incat sa inteleaga cat mai bine ce anume i-a condus la aceasta decizie, care sunt temerile si asteptarile parintelui referitor la aceasta schimbare din viata copilului sau care sunt pasii cei mai importanti in dezvoltarea fizica si emotionala a copilului, astfel incat cei care vor interactiona cu el in acest mediu nou sa continue in mod armonios ceea ce s-a construit in mediul familial. Fii sensibila si atenta cu fiecare pas in dezvoltarea micutului tau! Un copil se dezvolta armonios atunci cand organizezi ceea ce se intampla in viata lui, in strans acord cu personalitatea si istoria lui de viata, si invatand permanent despre educatia copilului, despre rolul atat de solicitant de a fi parinte. Articol publicat pe:http://www.eva.ro/psihologie/familia-ta/cand-este-copilul-pregatit-sa-mearga-la-gradinita-articol-8068.html